Rezumat:
Un Holder EKG este un tip de electrocardiograma portabila. Monitorul inregistreaza activitatea electrica a inimii timp de 24 de ore. Electrozii dispozitivului sunt plasati in puncte fixe pe piept si abdomen, fiind conectati la EKG-ul portabil prin fire. Activitatea electrica a inimii este masurata, inregistrata si mai apoi analizata de medicul specialist pentru a stabili un diagnostic corect. Modificarile unui EKG pot fi semne ale unor afectiuni ale inimii pe care o investigatie standard nu ar putea sa le detecteze.
Explicam in acest material ce este un Holter EKG, care sunt avantajele monitorizarii ritmului inimii timp de 24 de ore si cum se realizeaza concret acest lucru.
Ce este un Holter EKG?
Un Holter EKG este un dispozitiv medical portabil care inregistreaza activitatea electrica a inimii pe o perioada indelungata de 24 de ore. Acesta este utilizat pentru a detecta probleme cardiace care nu pot fi identificate printr-un EKG standard efectuat in cabinetul medicului.
Functionarea unui Holter EKG consta intr-un numar de electrozi atasati la pielea pieptului si a abdomenului, care sunt conectati la un inregistrator mic si usor. Acesti electrozi detecteaza impulsurile electrice generate de inima si dispozitivul de inregistrare le stocheaza pentru a fi analizate ulterior de medic. Dispozitivul poate fi purtat intr-un buzunar sau intr-o geanta speciala pentru a inregistra in mod continuu activitatea cardiaca.
Scopul monitorizarii cu Holter EKG este de a identifica si evalua aritmiile cardiace, de a verifica eficacitatea tratamentelor pentru problemele cardiace, de a investiga simptome precum ameteli, palpitatii sau dureri toracice si de a determina daca inima primeste suficient oxigen. Aceste informatii sunt esentiale pentru a stabili un diagnostic corect si pentru a recomanda tratamentul adecvat pentru pacient. (1)
Avantajele utilizarii unui Holter EKG
Holter EKG ofera o imagine detaliata a activitatii cardiace pe o perioada extinsa de timp, fiind capabil sa detecteze anomalii care nu pot fi observate in timpul unui EKG standard. Acest lucru este deosebit de util pentru persoanele cu simptome intermitente sau cu conditii care pot fi usor trecute cu vederea intr-un test de scurta durata.
Acest mic dispozitiv are capacitatea de a detecta in faza de debut problemele cardiace. Prin identificarea si monitorizarea precoce a anomaliilor cardiace, se pot lua masuri preventive pentru a preveni complicatii grave, cum ar fi atacurile de cord sau accidentele vasculare cerebrale.
Holter EKG poate fi utilizat pentru a monitoriza eficacitatea tratamentelor cardiace. Acest dispozitiv ofera medicilor posibilitatea de a evalua modul in care pacientul raspunde la tratament si de a ajusta doza sau de a schimba terapia in functie de rezultatele monitorizarii. Astfel, se poate imbunatati semnificativ calitatea vietii persoanelor respective si se pot preveni complicatiile asociate cu afectiunile cardiace. (1)
Pregatirea pentru investigatie
Nu sunt necesare pregatiri speciale inainte de montarea unui Holter EKG. Este posibil sa fie nevoie de indepartarea parului de pe piept la barbati, pentru montarea electrozilor.
Se poate manca si bea normal inainte de test. Nu exista restrictii alimentare, totusi, este recomandata evitarea consumul excesiv de cafeina sau bauturi energizante, deoarece acestea pot afecta ritmul cardiac.
In timpul pregatirii, personalul medical va furniza instructiuni detaliate despre cum decurg lucrurile daca se desprinde vreun electrod. Persoana care poarta Holderul EKG va verifica starea electrozilor la intervale regulate, deoarece dispozitivul va fi purtat continuu timp de 24 de ore pe piept, chiar si la somn. (2)
Procesul de monitorizare a Holterului EKG
Electrozii sunt plasati strategic pe piept, in special pe anumite puncte pentru a inregistra activitatea electrica a inimii. Acestia sunt fixati cu ajutorul unui adeziv special pentru a ramane in loc pe durata intregii monitorizari. Dispozitivul Holter EKG este apoi conectat la electrozi si este de obicei purtat intr-o geanta speciala sau atasat de centura pacientului.
Monitorizarea Holter EKG dureaza 24 de ore, in functie de recomandarea medicului. Pe toata durata monitorizarii, fiecare individ este incurajat sa-si desfasoare activitatile de zi cu zi, inclusiv sa faca exercitii fizice si sa inregistreze orice simptome sau evenimente cardiace neobisnuite pe care sa le noteze intr-un carnetel.
Dupa ce monitorizarea Holter EKG este finalizata, datele inregistrate de dispozitiv sunt transferate pe un computer, unde medicul le analizeaza in detaliu. Medicul va examina inregistrarile electrocardiografice pentru a detecta orice anomalii sau probleme in activitatea electrica a inimii. Acestea pot include aritmii, tulburari de ritm sau alte afectiuni cardiace.
Interpretarea rezultatelor poate oferi medicului informatii valoroase pentru a stabili un diagnostic corect si pentru a dezvolta un plan de tratament adecvat. Daca rezultatele nu sunt concludente, personalul medical poate sugera efectuarea altor investigatii. (1), (2)
Un dispozitiv Holter EKG inregistreaza activitatea inimii tale timp de 24 de ore, astfel incat poate oferi medicului informatiile necesare unui diagnostic. Cauzele problemelor cardiace pot fi detectate cu ajutorul unei electrocardiograme de repaus. Testul este nedureros, putin inconfortabil, dar esential pentru ca persoana care se confrunta cu probleme ale inimii sa beneficieze de tratament adecvat.
Surse de informare: