China recunoaște că a ascuns adevărul în privința Covid-19

In Stiri externe de ultima ora

China a admis că boala COVID -19 a dezvăluit ”lacune” în sistemul de sănătate şi de prevenire a bolilor infecţioase în ţară, observaţii care survin pe fondul criticilor preşedintelui american Donald Trump.
Ţara asiatică a fost prima afectată de epidemie la sfârşitul anului 2019. Marele oraş Wuhan (centru), unde a fost detectat noul coronavirus, a fost puternic afectat.
Începutul crizei a fost greu în acest oraş chinez: îngrijitori care se confruntau cu o boală până atunci necunoscută, spitale supraîncărcate obligate să refuze pacienţi, teste indisponibile, bolnavi nedepistaţi la timp sau lipsă de echipament.
Mai mulţi medici din Wuhan care au dat alerta cu privire la apariţia noului virus au fost, de asemenea, chestionaţi de poliţie şi acuzaţi că au răspândit ”zvonuri”.
“Lupta împotriva epidemiei de COVID -19 a fost un test excelent pentru sistemul şi capacităţile de guvernare ale ţării”, a declarat sâmbătă vice-ministrul chinez al Sănătăţii, Li Bin.
“China are încă lacune în sistemele şi mecanismele sale pentru prevenirea şi controlul epidemiilor majore şi în sistemul său de sănătate publică”, a subliniat Li Bin într-o conferinţă de presă la Beijing.
Preşedintele Chinei Xi Jinping a folosit deja aceleaşi exprimări în februarie.
Dar observaţiile de sâmbătă survin într-un moment în care Statele Unite critică Beijingul că a disimulat informaţii şi că a gestionat greşit criza.
Beijingul a indicat că a împărtăşit rapid toate datele pe care le-a avut cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi cu alte ţări.
Peste 80.000 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus în China, iar 4.633 au murit din cauza acestuia, potrivit unui ultim bilanţ oficial.

You may also read!

Estul Americii, paralizat de furtuna: cel putin 13 morti, intreruperi masive de curent, mii de zboruri anulate

O furtuna de zapada puternica a provocat moartea a cel putin 13 persoane in Statele Unite, a lasat peste

Read More...

Universitatea de Medicina din Cluj lanseaza un centru de cercetare medicala in valoare de 50 de milioane de euro

Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca a demarat constructia unui centru integrat de simulare medicala si

Read More...
Newsin

Ce tip de cabina de paza se potriveste proiectului tau?

Alegerea unei cabine de paza potrivite influenteaza modul in care este organizata activitatea de securitate intr-un proiect. Indiferent ca

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro