Traficul si consumul de droguri, o problema tot mai mare a României

In Stiri de actualitate din Romania

Politistii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară. A fost dispusă reținerea a 7 persoane și măsura controlului judiciar față de un alt bărbat, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată. În sarcina unei persoanei, de 16 ani, s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, iar cu privire la o persoană de 25 de ani și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada cuprinsă între vara 2023 – octombrie 2024, cercetații (cu vârste cuprinse între 16 și 33 de ani )  ar fi procurat, manipulat,  oferit și vândut substanțe psihoactive din clasa cathinonelor sintetice (2MMC), către consumatori, inclusiv minori, din județul Bistrița Năsăud.

De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat că o persoană, de 25 de ani, ar fi deținut și comercializat diferite cantități de cristal (3-CMC), drog de mare risc, cu 100 de lei pentru un gram.

Citeste si aceasta stire:  Posibila frauda cu fonduri COVID; ancheta OLAF ar viza si Romania ?

Cu privire la persoana, de 16 ani, s-a reținut că la data de 20 octombrie 2024 ar fi deținut, în vederea comercializării, peste 40 de grame de canabis, pe care o procurase anterior.

Au fost puse în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară în județul Bistrița Năsăud, fiind identificate și ridicate diferite cantități de substanță vegetală, cristalină și pulverulentă (aflate în proces de expertizare), o parte din acestea fiind ambalate în vederea comercializării, plicuri autosigilante, cântare și grindere, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, peste 300 de cutii conținând diverse materiale pirotehnice, precum și alte mijloace de probă.

Monica

You may also read!

Trump anunță oprirea finanțării anuale de 4 miliarde de dolari către Israel

Trump anunță oprirea finanțării anuale de 4 miliarde de dolari către Israel

Președintele american Donald Trump, cunoscut pentru poziția sa extrem de pro-israeliană, a anunțat în ziua alegerilor pentru Congres că

Read More...
Leontin Nuțescu a surprins-o pe Simona Radiș cu o cerere în căsătorie la Sydney

Leontin Nuțescu a surprins-o pe Simona Radiș cu o cerere în căsătorie la Sydney

Simona Radiș, dublă campioană olimpică și octuplă campioană mondială la canotaj, a fost surprinsă de iubitul ei, Leontin Nuțescu,

Read More...
Binance - victima celui mai mare atac cibernetic din istorie: hackerii au furat 6,3 miliarde dolari

Binance – victima celui mai mare atac cibernetic din istorie: hackerii au furat 6,3 miliarde dolari

Într-un eveniment care a șocat întreaga industrie a criptomonedelor, Binance, una dintre cele mai mari platforme de tranzacționare din

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro