Academia Regala Suedeza de Stiinte a decis sa acorde Premiul Nobel pentru Chimie 2025 lui Susumu Kitagawa, Richard Robson si Omar M. Yaghi „pentru dezvoltarea structurilor organometalice”.
Prin dezvoltarea acestor structuri, laureatii au oferit chimistilor noi oportunitati de a aborda provocarile cu care ne confruntam, potrivit Comitetului Nobel.
Laureatii au dezvoltat un nou tip de arhitectura moleculara. Constructiile pe care le-au creat contin cavitati mari in care moleculele pot intra si iesi.
Cercetatorii le-au folosit pentru a colecta apa din aerul desertului, a extrage poluantii din apa, a capta dioxidul de carbon si a stoca hidrogen.
„Structurile organometalice au un potential enorm, oferind oportunitati fara precedent pentru materiale personalizate cu functii noi”, spune Heiner Linke, presedintele Comitetului Nobel pentru Chimie.
Potrivit declaratiei Comitetului Nobel, totul a inceput in 1989, cand Richard Robson a testat intr-un mod nou utilizarea proprietatilor inerente ale atomilor.
El a combinat ioni de cupru incarcati pozitiv cu o molecula cu patru brate; aceasta molecula avea un grup chimic care era atras de ionii de cupru de la capatul fiecarui brat. Atunci cand au fost combinate, acestea s-au unit pentru a forma un cristal bine ordonat si spatios. Era ca un diamant plin cu nenumarate cavitati.
Robson a recunoscut imediat potentialul constructiei sale moleculare, dar aceasta era instabila si se prabusea usor. Cu toate acestea, Susumu Kitagawa si Omar Yaghi au oferit acestei metode de constructie o baza solida. Intre 1992 si 2003, fiecare dintre ei a facut o serie de descoperiri revolutionare.
Kitagawa a demonstrat ca gazele pot patrunde si iesi din constructii si a prezis ca acestea pot fi facute flexibile. Yaghi a creat o structura organometalica foarte stabila si a aratat ca aceasta poate fi modificata prin proiectare rationala, dobandind astfel proprietati noi si dorite.
In urma descoperirilor revolutionare ale laureatilor, chimistii au construit zeci de mii de structuri organometalice diferite. Unele dintre acestea ar putea contribui la abordarea unora dintre cele mai mari provocari ale omenirii, cu aplicatii care includ separarea substantelor PFAS din apa, descompunerea reziduurilor farmaceutice din mediu si captarea dioxidului de carbon.
