La 116 ani de la nașterea sa, numele lui Arsenie Boca continuă să atragă numeroși pelerini, în locurile în care călugărul numit “Sfântul Ardealului” și-a petrecut prima parte a vieții. Mănăstirile Prislop și Brâncoveanu, dar și satul natal Vața de Sus păstrează însă numeroase controverse.
Un duhovnic care a devenit un sfânt
Arsenie Boca la Sâmbăta de Sus. Foto: Wikipedia.
În 29 septembrie se împlinesc 116 ani de la nașterea duhovnicului Arsenie Boca (1910–1989), fost stareț al mănăstirilor Prislop din Silvașu de Sus, județul Hunedoara, și Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, județul Brașov, fost deținut politic în anii ’50 și trecut în rândul sfinților de Biserica Ortodoxă Română.
Arsenie Boca a fost canonizat în 2024, prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub numele de Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, și este prăznuit în fiecare an la 28 noiembrie, data morții sale.
Încă din anii trecuți, fostul duhovnic de la mănăstirile din Hunedoara și Sâmbăta de Sus a fost numit de credincioși “Sfântul Ardealului”, iar așezămintele unde acesta a slujit la mijlocul secolului trecut au devenit locuri de pelerinaj pentru numeroși români.
În ultimii ani, și satul Vața de Sus, locul natal al duhovnicului a intrat pe traseul pelerinilor, care ajung aici în număr mare în preajma zilei sale de naștere. Toate locurile legate de călugărul ortodox au păstrat povești neobișnuite.
Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus a fost ridicată la sfârșitul secolului al XVII-lea de Constantin Brâncoveanu, domnitor al Țării Românești între 1688 și 1714. Aflată la poalele Munților Făgăraș, pe valea Sâmbetei, mănăstirea a devenit loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși încă de la începutul anilor ’40, atunci când tânărul ieromonah Arsenie Boca, intrat în călugărie în 1939, ajunsese aici după o perioadă petrecută într-o sihăstrie de la Muntele Athos.
1/9 Mănăstirea Sâmbăta de Sus Foto Daniel Guță, ADEVĂRUL jpg
Într-o declarație dată în 17 iulie 1945, în arestul din Râmnicu Vâlcea, unde fusese adus pentru a fi anchetat, acesta relata că în primul an la Mănăstirea Brâncoveanu fusese singurul călugăr de acolo, iar în 1940 mai ajunsese un călugăr, care devenise și preot al mănăstirii. În acei ani, în care România era tulburată de război, de pierderea teritoriilor, de crizele politice și sociale, mănăstirea de pe Valea Sâmbetei a devenit refugiu spiritual pentru tot mai mulți români, iar în centrul acestui fenomen se afla “sfântul” de la Sâmbăta, așa cum era numit atunci Arsenie Boca.
“Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce pățesc oamenii li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Pentru asta sunt solicitat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin”, afirma călugărul în declaraţia autobiografică păstrată în arhivele CNSAS.
Apropiații săi își aminteau că Arsenie Boca ducea la mănăstirea din Făgăraș o viaţă extrem de severă și se arăta riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată, de post și de rugăciune.
“Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălțimi mari, o celulă, unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume” , nota un informator al Securității, care îl cunoscuse pe duhovnic.
La Mănăstirea Brâncoveanu, câteva locuri continuă să amintească de călugărul care a viețuit aici în anii ’40. Unele, cum este curtea, împodobită cu vase de flori și monumente de piatră, s-au păstrat aproape neschimbate ca în fotografiile în care Arsenie Boca era înfățișat aici, în urmă cu opt decenii.
La cinci–șase kilometri mai sus de mănăstire, pe Valea Sâmbetei, călătorii găsesc și chilia săpată în stâncă, într-un loc greu accesibil, care l-ar fi găzduit pe călugăr. La poalele versantului, călătorii ajung sub creasta Munților Făgăraș, în zona unde se află cabana Valea Sâmbetei și un schit.
De aici, poteca urcă prin căldarea glaciară până în creasta principală, trecând munții prin Fereastra Mare a Sâmbetei. Locul folosit vreme îndelungată de ciobani și fugari pentru a ajunge în sudul Carpaților era, în primii ani de comunism, controlat de grupările de partizani anticomuniști care acționau în Munții Făgăraș și care, potrivit autorităților vremii, ar fi beneficiat și de ajutorul călugărilor de la Mănăstirea Brâncoveanu.
Arsenie Boca a fost mutat în toamna anului 1948 la Mănăstirea Prislop, în Țara Hațegului, la scurt timp după ce lăcașul, aflat până atunci în administrarea greco-catolicilor, fusese preluat de Biserica Ortodoxă Română. În acel an, regimul comunist aflat la putere a scos în afara legii Biserica Greco-Catolică din România. Preoții și călugării greco-catolici care au refuzat trecerea la ortodoxie au fost arestați, iar lăcașurile de cult au fost confiscate și atribuite Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica Greco-Catolică a fost suprimată din 1948 și încorporată Bisericii Ortodoxe Române, deși cu zece ani înainte avea în grijă 1.725 de biserici, unde slujeau aproape 1.600 de preoți, iar numărul credincioșilor se ridica la peste 1.400.000, arăta un raport păstrat în arhivele CIA. Până în noiembrie 1948, circa 600 de preoți greco-catolici au fost arestați.
Represiunea a continuat în anii următori. Memorialul Sighet arată că, în 24 mai 1950, patru episcopi și 21 de preoți greco-catolici, arestați încă din 1948 și închiși la Mănăstirea Căldărușani, au fost transferați la închisoarea din Sighet. În perioada 1950–1955, la Sighet au fost încarcerați 16 episcopi catolici, dintre care zece greco-catolici și șase romano-catolici.
Unele note secrete din arhivele CIA arătau că, la începutul anilor 1950, în România funcționau închisori și lagăre în care erau internați preoți, la Ploiești și Vlăhița. Sute de preoți au fost trimiși să muncească la Canalul Dunăre–Marea Neagră, indica un alt document din acea vreme, însă nu doar clericii greco-catolici au fost victime ale represiunii. Și Arsenie Boca s-a aflat printre reprezentanții Bisericii care au suferit calvarul anchetelor, detenției și muncii forțate din anii ’50.
În primii ani de la mutarea lui Arsenie Boca la Prislop, mănăstirea a trecut prin lucrări ample de renovare, conduse de acesta, într-o perioadă în care continuase să fie prigonit și urmărit de autoritățile regimului comunist. Câteva dintre construcțiile din curtea ei, cum sunt clopotnița și saivanul “dacic”, cu un aspect aparte, au fost clădite chiar de Arsenie Boca.
Arsenie Boca a slujit aici până în 1959, când obștea mănăstirii de maici a fost împrăștiată, iar lăcașul a fost transformat într-un azil. Cel mai căutat loc de la mănăstire a rămas mormântul duhovnicului, unde mulți dintre credincioși vin pentru a se reculege și pentru a se ruga, încredințați că primesc ajutorul dorit de la cel pe care îl numesc “Sfântul Ardealului”.
Identitate protejata
