Coronavirus: O companie low-cost reduce numărul zborurilor între România și Italia

In Stiri de actualitate din Romania

Compania aeriană low-cost Wizz Air anunţă reducerea numărului de zboruri din România către Italia din cauza epidemiei cu coronavirus.
Potrivit companiei cu sediul la Budapesta, măsura va fi valabilă în perioada 11 martie – 2 aprilie 2020, când capacitatea de zbor spre Italia va fi redusă cu 60%.
“Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare sunt informaţi în mod automat cu cel puţin 14 zile înainte de data călătoriei şi li se oferă alternative de zbor pe alte rute, în cele mai apropiate date posibil. Clienţii care au rezervat direct prin intermediul wizzair.com sau aplicaţia pentru mobil vor primi o notificare prin email, în care li se oferă modificarea gratuită a rezervării, rambursarea integrală a banilor achitaţi sau 120% din suma plătită sub formă de credit de companie”, precizează Wizz Air.
Potrivit programului provizoriu de zbor, de pe aeroportul din Cluj-Napoca, frecvenţa săptămânală a curselor către Milano Bergamo va scădea de la 7 la 2, către Bologna de la 3 la 1, către Bari de la 2 la 1, către Roma Ciampino de la 4 la 1, iar către Treviso de la 2 la 1 (în perioada 11 – 25 martie), respectiv de la 3 la 1, în intervalul 25 martie – 2 aprilie.
Pe ruta Craiova – Milano Bergamo, numărul zborurilor programate va scădea de la 4 la 2, în perioada 11 – 18 martie, de la 5 la 2 – în perioada 18 – 25 martie, respectiv de la 7 la 2 între 25 martie şi 2 aprilie. De asemenea, Wizz Air nu va mai opera niciun zbor de la Craiova către Bologna în perioada 11 martie – 2 aprilie, în timp ce pentru destinaţia Roma Ciampino va opera doar un zbor pe săptămână în intervalul menţionat.
Începând cu 11 martie, timp de trei săptămâni, compania aeriană va avea programate doar câte două curse/săptămână din Iaşi spre Milano Bergamo, precum şi câte un singur zbor către Treviso, Bologna, Roma Ciampino şi Catania.
În ceea ce priveşte rutele din Suceava, programul include doar câte două curse săptămânale cu destinaţia Milano Bergamo, câte una către Roma Ciampino şi niciuna spre Bologna.
Câte două zboruri săptămânale sunt pe orarul Wizz Air de la Timişoara către Milano Bergamo, în timp ce spre Bologna, Bari, Roma Ciampino şi Treviso va fi disponibil doar câte o cursă.
Din Bucureşti, începând din 11 martie, vor decola patru curse/săptămână către Milano Bergamo, câte două spre Bologna şi Bari, trei spre Roma Ciampino, câte două cu destinaţia Treviso (în perioada 11 – 25 martie), respectiv patru – în intervalul 25 martie – 2 aprilie, dar şi câte o cursă spre Catania, Napoli, Pisa şi Torino.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, oferă mai mult de 700 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 155 de destinaţii din 45 de ţări.

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro