SUA oferă României bani pentru centrale nucleare SMR

In Stiri de actualitate din Romania

Guvernul SUA împreună cu firma americană NuScale Power LLC (Tigard, Oregon) vor oferi 14 milioane de dolari pentru susţinerea studiilor de inginerie şi proiectare în vederea implementării de către România a unei centrale cu tehnologie SMR (Small Modular Reactor, reactoare modulare mici), prima de acest fel, anunţă Casa Albă duminică pe site-ul său.

Bazându-se pe eforturile guvernului SUA, inclusiv pe sprijinul din partea Departamentului de Comerţ şi pe asistenţa tehnică din partea Departamentului de Stat şi a Agenţiei americane pentru Comerţ şi Dezvoltare (USTDA), această investiţie urmăreşte să mobilizeze un efort de mai multe miliarde de dolari şi să pună în valoare ingeniozitatea SUA în sectorul nuclear avansat, să accelereze tranziţia către energia curată, să creeze mii de locuri de muncă şi să consolideze securitatea energetică a Europei, respectând în acelaşi timp cele mai înalte standarde de siguranţă, securitate şi neproliferare nucleară, se spune în comunicatul Casei Albe.

Acesta este unul dintre proiectele emblematice ale Parteneriatului pentru infrastructura globală (PGII) ce va fi lansat oficial la summitul liderilor G7 de la Schloss Elmau, Germania, programat să se desfăşoare în perioada 26-28 iunie. Prin intermediul PGII vor fi mobilizate sute de miliarde de dolari ”pentru a furniza o infrastructură durabilă şi de calitate care să facă o diferenţă în viaţa oamenilor din întreaga lume, să consolideze şi să diversifice lanţurile noastre de aprovizionare, să creeze noi oportunităţi pentru lucrătorii şi întreprinderile americane şi să promoveze securitatea noastră naţională”.

Citeste si aceasta stire:  Doi militari români au fost răniți în Afganistan

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, duminică, anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind finanţarea cu 14 milioane de dolari a studiilor de proiectare a reactoarelor modulare mici din România, precizând că asigurarea securităţii energetice reprezintă un obiectiv comun al parteneriatului strategic româno-american.

You may also read!

Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...
Time To - 1

Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?

Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro