Trei zile de ceremonii la Londra cu ocazia încoronării lui Charles al II-lea

In Stiri externe de ultima ora

Palatul Buckingham a început să dezvăluie, programul celor trei zile de festivităţi ocazionate de încoronarea regelui Charles al III-lea. După ceremonia organizată la 6 mai la Westminster Abbey vor avea loc un concert cu vedete, un “mare prânz” naţional şi iniţiative de promovare a voluntariatului, informează duminică AFP.

Încoronarea regelui Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani, va avea loc la opt luni de la moartea reginei Elisabeta a II-a, care a încetat din viaţă la 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.

Palatul Buckingham intenţionează să facă din “acest eveniment istoric” un moment de sărbătoare, un prilej ce oferă “oamenilor ocazia de a se reuni”.

Se va reuni, însă, şi familia regală? Buckingham nu a indicat în comunicatul emis dacă prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, retraşi în California, vor fi prezenţi.

Palatul nu a reacţionat niciodată oficial la cartea explozivă a prinţului, “Spare” (“Rezervă”), publicată la 10 ianuarie, în care acesta aduce acuzaţii grave împotriva mai multor membri ai familiei regale, în special la adresa fratelui său, William şi a reginei consoartă, Camilla.

Citeste si aceasta stire:  China trece la ofensivă alături de Rusia și critică NATO pentru extindere

Încoronarea are loc, în mod tradiţional, în lunile următoare urcării pe tron. Această perioadă permite atât respectarea doliului naţional şi a doliului regal, cât şi organizarea ceremoniei.

Ultima încoronare, cea a Elisabetei a II-a, a avut loc la 2 iunie 1953. Pentru prima dată, ceremonia, grandioasă, a fost atunci difuzată la televizor, fiind urmărită de 27 de milioane de britanici dintre cei 36 de milioane de locuitori de la acea vreme. Ceremonia a durat mai bine de trei ore, în faţa a 8.251 de invitaţi adunaţi la Westminster Abbey. La eveniment au fost reprezentate oficial 129 de naţiuni şi teritorii.

You may also read!

catei

Ghid complet pentru transport internațional animale de companie: călătorie fără stres pentru cățelul tău

Relocarea în altă țară, obținerea unui job în străinătate sau reunirea cu cei dragi sunt momente importante în care

Read More...
profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro