ANPC face verificari la Otopeni, in urma plangerilor pasagerilor

In Stiri de actualitate din Romania

Mai multi pasageri au semnalat, inclusiv pe retelele de socializare, defecțiuni la sistemul de ventilație din Aeroportul Internațional Henri Coandă, pe fondul temperaturilor caniculare din aceste zile.

In urma acestor informatii din spatiul public, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat un control operativ la acest obiectiv gestionat de Compania Națională de Aeroporturi București.

Verificările au confirmat existența unei temperaturi ambientale peste limita normală, respectiv între 24-31 grade Celsius în zonele terminalelor Plecări și Sosiri, precum și în saloanele din zona internațională Schengen și non-Schengen.

Ca atare, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

– amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei

– măsura remedierii deficienței, în termen de 48 de ore.

Totodată, în ceea ce privește întârzierile sau anulările de zboruri, cu care pasagerii aerieni s-au confruntat, în ultimele zile, companiile aeriene au informat instituția noastră, că aceste probleme sunt generate de o situație la nivelul spațiului aerian european, grav afectat din cauza problemelor de gestionare a sloturilor aeroportuare cauzate de fenomene meteorologice multiple și simultane care au avut loc în întreaga Europă.

Citeste si aceasta stire:  Președintele Klaus Iohannis a participat la consultări cu Joe Biden pe tema securității regionale

Într-o singură zi, de exemplu, spațiul aerian european a înregistrat aproximativ 450.000 de minute de întârziere, dintre care 360.000 din cauza condițiilor meteorologice, cu întârzieri semnificative de peste 3 ore, ceea ce a dus la anularea și reprogramarea zborurilor.

ANPC recomandă pasagerilor, în aceste condiții, să se informeze permanent cu privire la condițiile meteorologice din țara de destinație, ca și din cea de plecare și să țină legătura cu companiile aeriene.

”Conform atribuțiilor, ANPC monitorizează atent atât operatorii economici de transport aerian, cât și companiile aeroportuare, astfel încât drepturile consumatorilor să fie respectate. Atunci când considerați că acestea v-au fost încălcate, încercați o soluționare amiabilă cu operatorul economic, iar când acest lucru nu este posibil, apelați la ANPC în situația operatorilor de transport aerian cu sediul în România sau la Centrul European al Consumatorilor din România, pentru operatorii de transport aerian care au sediul social pe teritoriul Uniunii Europene conform competențelor” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

Citeste si aceasta stire:  Înalta Curte a stabilit că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

Monica

You may also read!

Premiul Nobel pentru Chimie pentru anul 2025 a fost castigat de trei cercetatori. Ce descoperire au facut acestia?

Academia Regala Suedeza de Stiinte a decis sa acorde Premiul Nobel pentru Chimie 2025 lui Susumu Kitagawa, Richard Robson

Read More...

Animest.20: peste 120 de creatori si 375 de filme in programul aniversar complet

Calatoria continua cu editia aniversara a Festivalului International de Animatie Animest (3-12 octombrie) cu o selectie de 349 de

Read More...

Debut oficial Omoda si Jaecoo pe piata auto din Romania

Genius Automotive Europe, distribuitorul oficial al marcilor Omoda si Jaecoo, anunta intrarea pe piata din Romania. La nivel european,

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro