Australia a anulat, a doua oară, viza lui Novak Djokovici

In Stiri din sport de ultima ora

Viza de Australia a liderului mondial al tenisului profesionist masculin, sârbul Novak Djokovic, a fost anulată, vineri, ”din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură”, a anunţat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, transmite DPA.

Novak Djokovic va fi acum deportat, cu câteva zile înaintea debutului turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, la care urma să joace în prima rundă contra conaţionalului Miomir Kecmanovic.

În urma acestei decizii, Djokovic, deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă) şi campionul en titre, riscă să îi fie interzisă intrarea în Australia pentru următorii trei ani.

”Guvernul (Scott) Morrison este angajat ferm să protejeze graniţele Australiei, în special în legătură cu situaţia pandemiei de Covid-19”, a mai afirmat ministrul Hawke.

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

Citeste si aceasta stire:  Cele mai agile snowmobile mountain din lineup-ul Polaris

Luni 10 ianuarie, Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei.

Sârbul a recunoscut, miercuri, că a comis o “eroare umană, cu certitudine nu intenţionată” în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.

Australia a respins cererea Bisericii ortodoxe sârbe locale ca un preot să îl poată vizita pe jucătorul de tenis sârb Novak Djokovic, cazat într-un hotel rezervat imigranţilor din Melbourne, cu prilejul Crăciunului pe stil vechi care se celebrează vineri, potrivit portalului rus de ştiri Sputnik, citat de EFE.

În loc de această vizită neautorizată, biserica va oficia o slujbă în faţa hotelului imigranţilor, a informat Episcopia Ortodoxă sârbă.

You may also read!

Spatiul de recuperare medicala de la INSMC a fost renovat si inaugurat

Asociatia „Din Grija pentru Copii”, Clinica Medikali, prin intermediul Asociatiei Medikali, si dezvoltatorul HILS Development au renovat si modernizat

Read More...

Cuplurile de vedete care s-au despartit in 2025

In lumea minunata a vedetelor, fiecare an aduce inevitabil cu sine noi cupluri, nunti de vis, bebelusi adorabili... Aceasta

Read More...

Cum să ne mobilăm corect locuința: Principii, recomandări și alegeri inspirate

Mobilarea unei locuințe este unul dintre cele mai importante momente atunci când ne mutăm într-un spațiu nou sau când

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro