Gorbaciov dă lecții despre cum se face o retragere rușinoasă din Afganistan

In Stiri externe de ultima ora

A parafat retragerea rușinoasă a puternicei armate a URSS din Afganistan, în februarie 1989, după 10 ani de conflict cu gherilele talibane și mujahedinii. Este Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al Uniunii Sovietice. Acum, ajuns la 90 de ani, fostul lider sovietic cu o pată în frunte, dă lecții despre cum ar fi trebuit să se retragă, rușinos, armata SUA, tot din Afganistan.

Eşecul din Afganistan trebuia recunoscut mai demult, însă acum este important să se tragă învăţăminte din această situaţie şi astfel de greşeli să nu mai fie repetate, este de părere fostul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, informează RIA Novosti.

“Aceasta (intervenţia militară în Afganistan) a fost de la bun început o iniţiativă nefericită, chiar dacă la început Rusia a susţinut-o. La fel ca în cazul multor asemenea proiecte, la baza lui a stat exagerarea ameninţării şi nişte obiective geopolitice nu tocmai clare. La aceasta s-au adăugat tentativele nerealiste de democratizare a unei societăţi multi-tribale”, a subliniat fostul lider sovietic pentru agenţia de presă rusă.

Citeste si aceasta stire:  Igor Dodon ar putea fi arestat 30 de zile

Retragerea trupelor sovietice din Afganistan începuse în urmă cu peste 30 de ani la iniţiativa lui Gorbaciov, care considera prezenţa Uniunii Sovietice în Afganistan o eroare politică. Într-un interviu mai vechi pentru RIA Novosti, Gorbaciov a spus că decizia privind retragerea trupelor sovietice din Afganistan a fost luată după numeroase dezbateri, această decizie fiind susţinută şi de conducerea politică şi de cea militară a Uniunii Sovietice, dar mai ales de popor.

Uniunea Sovietică şi-a încheiat retragerea trupelor din Afganistan pe 15 februarie 1989. Retragere a însemnat o înfrângere umilitoare pentru Uniunea Sovietică şi a contribuit la prăbuşirea colosului sovietic.

Foarte nepopulară, invazia în Afganistan a fost condamnată oficial de URSS în 1989 în plin “glasnost”, politica de transparenţă a lui Mihail Gorbaciov, dar această viziune este pusă în prezent sub semnul îndoielii în Rusia, sub influenţa veteranilor care au luptat în Afganistan.

În 2015, preşedintele Vladimir Putin, care de 20 de ani promovează o viziune patriotică asupra istoriei în numele unităţii naţionale, a justificat invazia ce urmărea, potrivit lui, “să răspundă la ameninţări reale” împotriva Uniunii Sovietice, recunoscând în acelaşi timp o “mulţime de greşeli”.

You may also read!

Estul Americii, paralizat de furtuna: cel putin 13 morti, intreruperi masive de curent, mii de zboruri anulate

O furtuna de zapada puternica a provocat moartea a cel putin 13 persoane in Statele Unite, a lasat peste

Read More...

Universitatea de Medicina din Cluj lanseaza un centru de cercetare medicala in valoare de 50 de milioane de euro

Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca a demarat constructia unui centru integrat de simulare medicala si

Read More...
Newsin

Ce tip de cabina de paza se potriveste proiectului tau?

Alegerea unei cabine de paza potrivite influenteaza modul in care este organizata activitatea de securitate intr-un proiect. Indiferent ca

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro