Joe Biden s-a recules la sicriul reginei Elisabeta

In Stiri externe de ultima ora

Preşedintele american Joe Biden s-a recules duminică la sicriul reginei Elisabeta a II-a la Londra, la fel ca mulţi lideri străini veniţi pentru funeraliile suveranei, care vor avea loc luni, relatează AFP şi Reuters.

Joe Biden, însoţit de prima doamnă a SUA, Jill Biden, a făcut semnul crucii şi a dus scurt mâna la inimă la Westminster Hall, unde publicul îi aduce omagii reginei de miercuri şi unde au mai fost deja în cursul zilei preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sau regele Felipe al VI-lea al Spaniei.

Preşedintele american urmează să se întâlnească în cursul serii cu regele Charles şi cu alţi lideri mondiali pentru o recepţie înaintea funeraliilor de luni.

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a apărut foarte emoţionată duminică în faţa sicriului reginei Elisabeta a II-a, înainte de a fi primită de prinţesa de Wales, în prima sa vizită în Regatul Unit, aliat cheie al Kievului de la începutul invaziei ruse, potrivit AFP.

Olena Zelenska s-a oprit câteva momente la balconul de la Westminster Hall, pe unde au trecut toată ziua demnitari străini, pentru a se reculege în faţa sicriului închis al suveranei decedate la 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.

Citeste si aceasta stire:  G7, avertisment dur la adresa regimului comunist de la Beijing

Olena Zelenska a fost primită apoi de Kate, soţia prinţului moştenitor William, la Palatul Buckingham, unde regele Charles al III-lea îi primeşte în cursul serii pe şefii de stat şi de guvern veniţi pentru funeralii, conform imaginilor difuzate de la întâlnire.

Prima doamnă a Ucrainei urmează astfel să îl reprezinte pe Volodimir Zelenski la funeraliile de luni de la Abaţia Westminster, în prezenţa a 2.000 de invitaţi, chiar dacă prezenţa sa nu a fost confirmată oficial. Rusia nu a fost invitată.

Regatul Unit a fost în prima linie a sprijinului pentru Ucraina în faţa Rusiei, furnizând Kievului arme letale înainte de lansarea invaziei în februarie şi pledând pentru o înăsprire a sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei.

Deşi familia regală britanică nu intervine în afacerile politice, ea a transmis în martie că regina Elisabeta a II-a a făcut o “donaţie generoasă” pentru asociaţiile umanitare care activează în Ucraina.

Ieşind din tăcere, Charles, pe atunci prinţ moştenitor, şi fiul său William au luat poziţie împotriva invaziei ruse.

Citeste si aceasta stire:  Presedintele SUA are COVID

Scenaristă de profesie, Olena Zelenska şi-a făcut tot mai auzită vocea pentru a pleda în favoarea poporului său, de la începutul războiului în ţara sa în februarie.

Miercuri, ea a fost ovaţionată în Parlamentul European la Strasbourg.

You may also read!

Estul Americii, paralizat de furtuna: cel putin 13 morti, intreruperi masive de curent, mii de zboruri anulate

O furtuna de zapada puternica a provocat moartea a cel putin 13 persoane in Statele Unite, a lasat peste

Read More...

Universitatea de Medicina din Cluj lanseaza un centru de cercetare medicala in valoare de 50 de milioane de euro

Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca a demarat constructia unui centru integrat de simulare medicala si

Read More...
Newsin

Ce tip de cabina de paza se potriveste proiectului tau?

Alegerea unei cabine de paza potrivite influenteaza modul in care este organizata activitatea de securitate intr-un proiect. Indiferent ca

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro