Protest la Sibiu față de statuia lui Samuel von Bruckenthal, dezvelită de Klaus Iohannis

In Stiri de actualitate din Romania

Aproximativ 200 de persoane au participat, sâmbătă după-amiază, la un protest organizat în Piaţa Mare din municipiul Sibiu, lângă noua statuie a baronului Samuel von Brukenthal, faţă de amplasarea acestui monument, considerat de aceştia inadecvat, având în vedere rolul pe care von Brukenthal, ca guvernator al Transilvaniei, l-ar fi avut în răscoala de la 1784, cunoscută şi ca “Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”.

Acţiunea de protest a fost organizată de către Asociaţia “Calea Neamului” şi Societatea cultural-patriotică “Avram Iancu”, fiind autorizată de către Primăria Sibiu, începând cu ora 16,00. Cele două organizaţii au lansat zilele trecute un apel către membrii şi simpatizanţii lor să vină la Sibiu, pentru a participa la această acţiune de protest.

Participanţii la protest, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale, au fluturat steaguri tricolore, au scandat “Jos statuia”, “Brukenthal, ucigaş de români”, “Jos criminalul”, au intonat imnul naţional şi cântece patriotice şi au afişat două bannere uriaşe, unul cu portretele celor trei conducători ai răscoalei iobagilor de la 1784, iar celălalt cu executarea lui Horea şi Cloşca, prin tragere pe roată. Printre cei prezenţi la protest s-au aflat şi cântăreaţa de muzică populară Veta Biriş şi politicianul Gheorghe Funar.

Citeste si aceasta stire:  Noua interdictie de calatorie: Donald Trump inchide teritoriul american pentru cetatenii din 12 tari

“Asta-i ţara noastră ! (…) Protestăm şi cerem Primăriei Sibiu să înlăture statuia cotropitorului, fost guvernator, care se face direct răspunzător de prigonirea ţăranilor români din Transilvania şi reprimarea în sânge a răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a spus preşedintele Asociaţiei “Calea Neamului”, Mihai Târnoveanu, care a arătat că la protest au venit şi sibieni, dar şi români din Covasna, Braşov, Bucureşti, Craiova sau Bacău.

Statuia a fost dezvelită în urmă cu o săptămână, în cadrul unui eveniment la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis. Iniţiativa instalării monumentului este a Primăriei Sibiu şi a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, cu ocazia împlinirii, în acest an, a trei secole de la naşterea baronului Samuel von Brukenthal, considerat un adevărat patron cultural al oraşului.

You may also read!

Estul Americii, paralizat de furtuna: cel putin 13 morti, intreruperi masive de curent, mii de zboruri anulate

O furtuna de zapada puternica a provocat moartea a cel putin 13 persoane in Statele Unite, a lasat peste

Read More...

Universitatea de Medicina din Cluj lanseaza un centru de cercetare medicala in valoare de 50 de milioane de euro

Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca a demarat constructia unui centru integrat de simulare medicala si

Read More...
Newsin

Ce tip de cabina de paza se potriveste proiectului tau?

Alegerea unei cabine de paza potrivite influenteaza modul in care este organizata activitatea de securitate intr-un proiect. Indiferent ca

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro