Reactorul de la Cernobîl a început să clocotească la foc mic

In Stiri din turism de ultima ora

Un nou pericol paște omenirea, sau mai bine zic Europa. S-a trezit reactorul nuclear de la Cernobîl, cel care a explodat în 1986 și care între timp a fost acoperit cu un sarcofag improvizat. Experții au înregistrat o creştere a activităţii nucleare în interiorul reactorului nuclear distrus de la centrala de la Cernobîl de când a fost acoperit de un nou sarcofag în 2017, dar această creştere s-a stabilizat şi nu depăşeşte normele de siguranţă.

Creşterea ‘densităţii fluxului de neutroni’ care, dacă ar fi semnificativă, ar putea indica o reacţie nucleară necontrolată, nu constituie un pericol pentru un astfel de eveniment, pe baza unor modele matematice.

Nivelurile ridicate de radiaţii şi daunele suferite fac să nu fie posibilă stabilirea cu exactitate a situaţiei de sub reactorul distrus.

‘După amplasarea noului sarcofag sigur în poziţia sa proiectată, de mai bine de patru ani, se observă într-adevăr o creştere a densităţii fluxului de neutroni’, constată oamenii de ştiinţă de la Institutul pentru probleme de securitate la centralele nucleare din Ucraina.

Citeste si aceasta stire:  Harta online detaliata a drumurilor din Romania

Situația e stabilă

‘În prezent, informaţiile date de senzorii din toate încăperile indică valori stabile, fără o tendinţă crescătoare. Nivelurile actuale nu prezintă un pericol pentru o reacţie în lanţ autonomă’.

Reactorul nr.4 de la centrala Cernobîl, 108 km nord de capitala ucraineană Kiev, a explodat în aprilie 1986 în timpul unui test de siguranţă eşuat, în cel mai grav accident nuclear din lume. Norul care purta particule radioactive a afectat o bună parte din Europa, iar zeci de mii de oameni au fost obligaţi să se evacueze.

Oamenii de ştiinţă susţin că s-a înregistrat o creştere a fluxului de neutroni într-o cameră unde ar fi pătruns combustibil nuclear din reactorul distrus, posibil în timpul instalării noului adăpost deasupra reactorului.

Experţii de la Institutul pentru probleme de securitate la centralele nucleare din Ucraina spun că, înainte de a începe lucrările de instalare a noului sarcofag la sfârşitul anului 2016, combustibilul a fost răcit de apa de ploaie şi care a dispărut între timp.

You may also read!

Premiul Nobel pentru Chimie pentru anul 2025 a fost castigat de trei cercetatori. Ce descoperire au facut acestia?

Academia Regala Suedeza de Stiinte a decis sa acorde Premiul Nobel pentru Chimie 2025 lui Susumu Kitagawa, Richard Robson

Read More...

Animest.20: peste 120 de creatori si 375 de filme in programul aniversar complet

Calatoria continua cu editia aniversara a Festivalului International de Animatie Animest (3-12 octombrie) cu o selectie de 349 de

Read More...

Debut oficial Omoda si Jaecoo pe piata auto din Romania

Genius Automotive Europe, distribuitorul oficial al marcilor Omoda si Jaecoo, anunta intrarea pe piata din Romania. La nivel european,

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro