Un brancardier de la spitalul ”Victor Babeș” a ucis, din neatenție, o bolnavă de Covid-19

In Stiri de actualitate din Romania

Caz șocant la spitalul ”Victor Babeș” din Capitală, unde o femeie bolnavă de Covid-19 a încetat din viață după ce un brancardier a dezintubat-o din greșeală. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat dosarul decesului unei paciente cu COVID-19 de la Spitalul ”Victor Babeş”, un brancardier fiind cercetat în acest caz pentru ucidere din culpă.

“Urmare a informării transmise în data de 10 decembrie, cu privire la decesul unui pacient internat într-un spital din Bucureşti, Sector 3, facem următoarele precizări: Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În cauză, un bărbat de 58 de ani, angajat al unităţii spitaliceşti (brancardier), are calitatea de suspect”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Anchetă administrativă la ”Victor Babeș”

De asemenea, conducerea Spitalului ”Victor Babeş” a anunţat că a demarat o anchetă administrativă, avându-se în vedere verificarea modului în care au fost respectate protocoalele în vigoare, identificarea eventualelor abateri disciplinare şi stabilirea unui plan de măsuri care să elimine posibilitatea repetării unor astfel de incidente.

Citeste si aceasta stire:  Romania voteaza : cele mai noi informatii despre cum decurge procesul electoral

Potrivit unităţii medicale, în după-amiaza zilei de joi, în cadrul Compartimentului Terapie Intensivă, a avut loc un “incident regretabil”, soldat cu decesul unei paciente cu COVID-19, în vârstă de 65 de ani, internată din data de 25 noiembrie.

“Existând indicii solide că decesul nu a avut loc din cauze naturale sau medicale, coordonatorul turei de gardă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Dr. Victor Babeş’ a sesizat organele competente, respectiv Parchetul şi Poliţia, care au declanşat imediat o anchetă, circumstanţele exacte ale producerii incidentului fiind în prezent investigate”, arată sursa citată.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, o femeie de 65 de ani a murit joi seara, la Spitalul ”Victor Babeş”, după ce ar fi fost detubată din greşeală de un brancardier. Acesta ar fi trebuit să ridice din salon o altă persoană, însă se pare că ar fi detubat-o din greşeală pe femeia cu COVID-19.

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro