Un pod din Neamț, reabilitat acum 6 luni, s-a prăbușit

In Stiri de actualitate din Romania

Podul peste râul Siret dintre localităţile Luţca şi Sagna, situat pe drumul judeţean DJ 207 A şi care fusese reabilitat integral în urmă cu câteva luni, s-a prăbuşit, joi, în timp ce pe el rulau un autocamion şi o autoutilitară.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că şoferul autocamionului a fost rănit, fiind scos din autovehicul de martori.

“În urma evenimentului a rezultat o victimă care a fost scoasă de ceilalţi participanţi la trafic”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj SMURD, fiind transportat la spital.

Prefectul Adrian-Vasile Niţă s-a deplasat la faţa locului şi a precizat că se fac verificări dacă sunt şi alte autovehicule prinse sub dărâmături.

“Mă aflu la faţa locului. Verificăm dacă sunt şi alte autovehicule implicate, dar din primele cercetări se pare că nu”, a subliniat prefectul Adrian Niţă.

Poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ se află la faţa locului şi deviază traficul pe drumul naţional DN 15D Roman – Gâdinţi.

Citeste si aceasta stire:  4 tari UE se lupta cu Pfizer/BioNTech ca sa nu mai fie obligate sa cumpere vaccin; unde e Romania ?

“În jurul orei 14,15, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au fost sesizaţi cu privire la faptul că podul ce traversează râul Siret (DJ 207 A) dintre localităţile Luţca – Sagna, s-a rupt. Din primele date, un autocamion şi o autoutilitară circulau pe podul în cauză, din direcţia Roman spre Sagna, în urma evenimentului rezultând rănirea conducătorului autocamionului, în vârstă de 56 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.

Podul care s-a prăbuşit a fost reabilitat integral în urmă cu câteva luni, fiind administrat de Consiliul Judeţean Neamţ.

You may also read!

Time To - 1

Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?

Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face

Read More...

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro