O nouă lovitură dată rețelei de spionaj a Chinei. Cinci piraţi informatici chinezi dar şi doi oameni de afaceri malaezieni au fost inculpaţi în Statele Unite. Este vorba despre o campanie de spionaj informatic ce a vizat în special sectorul jocurilor video, a anunţat Departamentul Justiţiei american, potrivit presei de peste Ocean. Încă din august anul trecut, doi hackeri chinezi au fost inculpaţi, după atacuri împotriva unor companii din sectorul tehnologic, dar şi al jocurilor video în Statele Unite, Franţa, Japonia, Singapore şi Coreea de Sud. Doi dintre complicii lor, oameni de afaceri din Malaezia, au fost inculpaţi un an mai târziu şi arestaţi luni în ţara lor la cererea Statelor Unite pentru a fi extrădaţi, a precizat ministerul într-un comunicat. Alţi trei chinezi au fost de asemenea inculpaţi în această vară. Ei sunt suspectaţi că au introdus programe malware în reţelele a o sută de entităţi, companii americane sau asiatice, dar şi o asociaţie internaţională de luptă împotriva sărăciei sau având legătură cu militanţi pro-democraţie din Hong Kong. Cei cinci chinezi nu au fost arestaţi şi probabil că se află în China, au declarat autorităţile americane. Operaţiunile lor nu erau conduse de guvernul de la Beijing, dar unul dintre hackeri s-a lăudat că este protejat de serviciile de securitate chineze, potrivit rechizitoriului. “Unii dintre aceşti infractori credeau că asocierea lor cu Republica Populară Chineză reprezenta o carte albă pentru a pirata şi fura în întreaga lume”, a deplâns un înalt responsabil al ministerului, procurorul Michael Sherwin, citat în comunicat.
O nouă lovitură dată spionajului chinez. Cinci hackeri, condamnați în SUA
In Stiri externe de ultima ora Views 782
You may also read!

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură
O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul
Read More...
Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România
Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat
Read More...
Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?
Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face
Read More...
