Grecia înregistrează o creștere bruscă a numărului de infectări cu Covid

In Stiri din turism de ultima ora

Numărul noilor cazuri de COVID-19 în Grecia a crescut mai mult decât dublu marţi faţă de luni, după ce mai multe săptămâni de scădere a acestora au determinat autorităţile să elimine majoritatea restricţiilor antiepidemice, relatează Reuters.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 1.797 de noi infectări, iar luni 801.

Grecia, ţară puternic dependentă de turism, a ridicat cea mai mare parte a restricţiilor pentru călătorii şi activităţi recreative, eliminând şi purtarea obligatorie a măştii în spaţiile deschise.

Multe dintre noile infectări sunt în rândul tinerilor şi medicii avertizează asupra riscului unui nou val epidemic, alimentat de data aceasta de varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului.

Circa 38% din populaţia Greciei eligibilă pentru vaccinarea anti-COVID-19 este complet vaccinată şi guvernul de la Atena oferă stimulente pentru a încuraja oamenii să se vaccineze, cu obiectivul ca acest procent să ajungă la măcar 70% în toamnă.

Lockdownul instituit în noiembrie a costat economia greacă miliarde de euro. Guvernul grec a declarat că nu va închide din nou economia doar pentru a proteja o minoritate nevaccinată.

Citeste si aceasta stire:  Castele din Romania, restaurate cu fonduri europene

Și Portugalia se confruntă cu un val de infectări

Proporţia infectărilor cu varianta Delta a coronavirusului în totalul cazurilor noi depistate în Portugalia a crescut la aproape 90%, arată un raport publicat marţi, într-o ţară confruntată deja cu o recrudescenţă a contaminărilor, transmite AFP.

Conform celui mai recent raport al Institutului naţional de sănătate publică, frecvenţa relativă a variantei Delta, identificată mai întâi în India, a ajuns la 89,1% în săptămâna care s-a încheiat pe 27 iunie, faţă de 45,8% cu trei săptămâni mai devreme.
Portugalia, aflată în prima linie a unei reveniri a pandemiei din cauza variantei Delta mai ales în Europa, a depăşit pragul de 2.000 de noi cazuri pe zi.

Dacă tendinţa de creştere va continua, acest număr s-ar putea dubla până la mijlocul lunii iulie, a avertizat ministrul sănătăţii, Marta Temido, într-un interviu acordat luni seara televiziunii private TVI.

Pentru a frâna ritmul transmiterii, guvernul a decis săptămâna trecută să reimpună restricţii de circulaţie pe timp de noapte în 45 de localităţi, cele mai afectate, printre care Lisabona şi Porto.

Citeste si aceasta stire:  Reactorul de la Cernobîl a început să clocotească la foc mic

 

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro