MAE le cere românilor să părăsească Ucraina

In Stiri de actualitate din Romania

Ministerul Afacerilor de Externe a actualizat, duminică alerta de călătorie în Ucraina, în condițiile în care situația de securitate din această țară continuă să se deterioreze accelerat și există riscul tot mai iminent al unei invazii a Rusiei.

MAE transmite că recomandă puternic cetățenilor români să nu se deplaseze în Ucraina, iar celor care se află deja pe teritoriul acestui stat, să ia în considerare părăsirea lui cât mai curând.

„MAE continuă să recomande ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea și în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Donețk și Lugansk, precum și în zona de frontieră a Ucrainei cu Federația Rusă și Belarus, reamintind că situația de securitate se menține tensionată și fluidă”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul de Externe.

„În contextul ultimelor evoluții de securitate din proximitatea Ucrainei și din regiunea Mării Negre, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a fost actualizat textul alertei curente de călătorie pentru Ucraina.

Citeste si aceasta stire:  Nereguli mari la Roka Greek Taverna din Bucuresti

Informații detaliate referitoare la actualizarea textului nivelului de alertă se regăsesc mai jos și la linkul http://www.mae.ro/travel-alerts/24945.

Conform textului actualizat al alertei curente de călătorie, prezentat mai jos și la linkul indicat, MAE recomandă puternic cetățenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina, manifestarea unei atenții deosebite și, de asemenea, recomandă să ia în considerare părăsirea teritoriului acestui stat cât mai curând. Totodată, MAE continuă să recomande ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea și în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk și Lugansk, precum și în zona de frontieră a Ucrainei cu Federația Rusă și Belarus, reamintind că situația de securitate se menține tensionată și fluidă. În egală măsură, MAE sfătuiește cetățenii români, inclusiv reprezentanții mass-media, să fie vigilenți, să evite aglomerările mari de oameni, să se informeze permanent din surse sigure și să-și ajusteze prompt planurile de călătorie, în funcție de situația de securitate din zonă. De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care se află în Ucraina să manifeste atenție sporită și să respecte reglementările stabilite de autoritățile ucrainene.

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro