Regina Elisabeta, absentă la „discursul tronului”

In Stiri externe de ultima ora

Regina Elisabeta a II-a va fi absentă marţi de la discursul tronului în parlament, ceremonie solemnă în democraţia britanică, şi va fi înlocuită de prinţul Charles, a anunţat Palatul Buckingham luni seara, evocând “probleme de mobilitate” ale suveranei, potrivit AFP.

“Regina continuă să aibă probleme de mobilitate episodice şi, după consultarea cu medicii săi, a decis – cu părere de rău – să nu participe la discursul tronului”, a indicat palatul într-un comunicat.

Este pentru prima oară în ultimii 60 de ani când regina, în vârstă de 96 de ani, nu va citi discursul tronului, scris de guvern pentru a-şi prezenta priorităţile. Este de asemenea pentru prima oară când prinţul Charles, moştenitorul coroanei, o va înlocui, notează AFP.

Regina Elisabeta a II-a nu a ratat această ceremonie decât de două ori în cursul domniei sale, când era însărcinată în 1959 şi în 1963.

“La cererea Majestăţii sale şi cu acordul autorităţilor competente, prinţul de Wales va citi discursul tronului în numele ei, împreună cu ducele de Cambridge (prinţul William, nepotul reginei) care va fi de asemenea prezent”, a precizat palatul.

Citeste si aceasta stire:  Ce trebuie să știe despre plata cu cardul românii care pleacă în Marea Britanie

Această absenţă, în anul celebrării jubileului de platină cu ocazia împlinirii a 70 de ani de când se află pe tron, marchează o nouă etapă simbolică în transferul progresiv al atribuţiilor suveranei către prinţul Charles, care o reprezintă deja în străinătate de mai mulţi ani.

După o scurtă spitalizare în octombrie, apariţiile reginei Elisabeta a II-a au devenit extrem de rare, chiar dacă ea continuă să-şi asume “sarcini uşoare” în castelul Windsor, în cea mai mare parte prin videoconferinţă.

La 29 martie, ea a asistat totuşi în Catedrala Westminster la o ceremonie religioasă care îl omagia pe prinţul Philip. Aceasta fusese prima sa importantă apariţie publică după mai multe luni.

Suverana britancă, observată mergând cu un baston în ultimele luni, declarase ea însăşi la jumătatea lunii februarie, că “nu putea să se mişte”, arătându-şi piciorul stâng într-o audienţă la Windsor.

You may also read!

Time To - 1

Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?

Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face

Read More...

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro