China este văzută foarte prost pe plan mondial din cauza Covid-19, potrivit unui studiu

In Stiri externe de ultima ora

Percepția globală față de China a devenit deosebit de negativă în lunile recente, potrivit unui nou studiu realizat de compania Pew Research, publicat marți, informează CNN. Majoritatea țărilor lumii care au participat la acest sondaj sunt de părere că Beijingul a făcut prea puțin și a acționat foarte prost pentru a limita răspândirea coronaviruslui. De asemenea, încrederea în președintele comunist al Chinei, Xi Jinping, a scăzut dramatic în ultimele 12 luni. Astfel, 77% dintre persoanele intervievate în Statele Unite au precizat că nu au deloc încredere în Xi Jinping că poate face lucrurl potrivit în afacerile globale. Institutul american independent Pew Research a interogat 14.276 de persoane adulte din 14 state, între lunile iunie și august, în special prin telefon, din cauza pandemiei de Covid-19. Printre statele luate în calcul în această cercetare sunt Statele Unite, Canada, Franța, Germania, Australia, Japonia și Marea Britanie. “Principala descoperire o reprezintă părerile nefavorabile la adresa Chinei care sunt în creștere iar acest lucru este legat de faptul că China nu a făcut o treabă bună în administrarea crizei provocate de coronavirus”, a declarat pentru CNN Laura Silver, cercetător principal la Pew și co-autor al raportului.

Citeste si aceasta stire:  Rusia se baricadează militar la Marea Neagră, după incidentul cu nava NATO

Așa cum se știe, primele cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate pe teritoriul Chinei, la Wuhan, în decembrie anul trecut. Chiar de la începutul crizei, autoritățile comuniste de la Beijing au încercat să mușamalizeze situația, apoi s-au dovedit incapabile să gestioneze dezastrul provocat de infecție. Rapid, virusul s-a răspândit până a ajuns în Europa și America și a lăsat în urmă dezastru. Dintre cele 14 țări chestionate în raportul Pew, toate au avut păreri negative despre China. În toate țările, cu excepția Franței, Japoniei și Italiei, percepția față de Beijing a atins cel mai jos nivel de până acum.

You may also read!

Germania reconsideră conscripția militară: impact economic și social

Germania analizează reintroducerea serviciului militar obligatoriu și pregătește în paralel o variantă de serviciu civil pentru persoanele care refuză

Read More...

Influencer mexican împușcat în direct: violența crimină organizată din Mexic devine din nou subiect de șoc

Un incident șocant a zguduit Mexicul, când influencerul Cesar Gastelum, cunoscut pentru videoclipurile sale comice și cu peste 600.000

Read More...

Mesaj WhatsApp: cum scumpii te pot face să dai banii și să iei credite

În anul 2025, specialiștii DNSC au constatat o creștere semnificativă a campaniilor de fraudă multi-etapă, în care infractorii construiesc

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro