Dr. Cercel a fost demis

In Stiri de actualitate din Romania

Profesorul doctor Adrian Streinu-Cercel a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19, informează Ministerul Sănătăţii.Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, la Timişoara, că profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19, precizând că acesta nu mai este nici membru al comisiei.
“Domnul profesor Streinu-Cercel era membru al Comisiei speciale anti-COVID, era chiar preşedinte. Noi avem discuţii, sunt propuneri, chiar şi aceste propuneri le gândim, dar n-am putut să fiu de acord cu dânsul. (…) Gândim şi oportunităţi, protejăm persoanele vârstnice, dar nu am putut fi de acord. Apariţia acelui plan de vacanţă nu a făcut decât să extrapoleze anumite gândiri. De altfel, decizia a fost de a-l demite din funcţia de preşedinte al acestei comisii, i-am comunicat şi dânsului acest lucru”, a afirmat Tătaru.
“Conducerea Ministerului Sănătăţii a decis modificarea Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID 19 prin introducerea mai multor specialişti în boli infecţioase, cardiologie, epidemiologie, hematologie, precum şi înlocuirea prof. dr. Adrian Streinu Cercel din funcţia de preşedinte al acestei comisii”, afirmă sursa citată într-o informare transmisă joi. Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol, este noul preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19.
Ea a fost numită în locul profesorului doctor Adrian Streinu-Cercel, care a fost înlocuit joi din această funcţie.
Vicepreşedinte al comisiei este Alexandru Rafila.
Membri au comisiei sunt: prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Florin Dumitru Mihălţan, dr. Cristina Grasu, Simona Pârvu, conf. dr. Simine Florescu, prof. dr. Victoria Aramă, conf. dr. Daniela Piţigoi, prof. univ. Cirstian Vlădescu, şef lucrări – Musta Virgil Filaret, şef lucrări dr. Silviu Dumitrescu, prof. dr Daniel Coriu.
Membri invitaţi sunt: conf. univ.dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial, asistent univ. dr. Nicolae Dragoş Garofil – secretar de stat, dr. Amalia Şerban, dr. Andreea Moldovan, dr. Casandra Butu.

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro