Gabriel Oprea, achitat în dosarul mașinii de lux

In Stiri politice de ultima ora

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a dispus definitiv luni achitarea lui Gabriel Oprea în dosarul în care fostul vicepremier şi ministru de Interne a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), în mod conspirat, a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar.

Gabriel Oprea primise o decizie de achitare şi la instanţa de fond, soluţie menţinută luni de completul de cinci judecători.

Singura modificare operată de completul de cinci magistraţi este faptul că a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor.

În dosar au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi: Gheorghe Nicolae – fost şef al DIPI; Gabriel-Nicolae Pavel – comisar-şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI; Nelu Zărnică – chestor principal, fost subsecretar de stat; Marian-Dănuţ Iacob – comisar-şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei.

Citeste si aceasta stire:  Ultimele noutati privind alegerile prezidentiale de duminica

Potrivit DNA, pe 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, cu ajutorul lui Gheorghe Nicolae, la acea vreme şeful DIPI, şi Gabriel-Nicolae Pavel, şef al Serviciului Juridic din DIPI, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

“Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative”, susţin procurorii.

Conform acestora, în perioada 21 august – octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat destinaţia resurselor materiale alocate instituţiei publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului Audi A8 achiziţionat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie Gabriel Oprea.

You may also read!

Time To - 1

Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?

Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face

Read More...

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro