Guvernul Ludovic Orban a fost demis prin moțiune de cenzură

In Stiri de actualitate din Romania

Moţiunea de cenzură intitulată “Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, promovată de PSD, a fost adoptată, miercuri, de Parlament cu 261 de voturi pentru.
Pentru demiterea guvernului erau necesare 233 de voturi.
S-au înregistrat 261 de voturi “pentru”, după cum a anunţat preşedintele interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu. Moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi a venit după ce, săptămâna trecută, Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul legii alegerilor primarilor în două tururi de scrutin.
Constituţia precizează că Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Însă, Executivul este demis dacă, după asumarea răspunderii, se depune moţiune de cenzură şi aceasta este adoptată.
Odată ce moţiunea de cenzură a trecut de Parlament, proiectul pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea nu se consideră adoptat.
Potrivit articolului 110 alineat 2 din Legea fundamentală, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

You may also read!

Time To - 1

Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?

Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face

Read More...

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro