Italia susține proiectul Chinei privind Noul Drum al Mătăsii

In Stiri externe de ultima ora

Reprezentanții Italiei şi Chinei au semnat un Memorandum de Înţelegere în sprijinul imensului proiect desfășurat de Beijing, cunoscut sub numele de “Noul Drum al Mătăsii”. Prin această acțiune, China intenționează să îşi intensifice comerţul cu Europa de Vest în pofida unor semne de reticență venite din partea Uniunii Europene.

Documentul este compus din 29 de acorduri în domenii precum infrastructura, energia, cultura și turismul și a fost parafat la Roma în prezenţa preşedintelui chinez Xi Jinping şi a premierului italian Giuseppe Conte. 
Italua este astfel prima țară membră a Grupului G7 care susține acest proiect al Beijingului iar autoritățile de la Roma
deschid ușa programului lansat de China ce vizează conectarea cu economiile din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Pentru acest lucru, porturile italiene sunt un punct ideal de diseminare a produselor şi investiţiilor Chinei.

Totuși, Memorandumul de Înţelegere nu are consecințe juridice, Italia fiind raportată la acest document ca la o listă de intenţii, un acord pragmatic, după cum a declarat premierul Giuseppe Conte. 

Citeste si aceasta stire:  Tragedie in Israel: zeci de morti la o sarbatoare religioasa

Roma a adoptat această poziție în special pentru că Statele Unite și membri importanţi ai UE, precum Franţa şi Germania, privesc cu suspiciune proiectul chinez. SUA și unele state europene cred că acesta ar putea duce la creşterea influenţei Beijingului în Europa. 
China a mai semnat astfel de memorandumuri cu Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Grecia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Portugalia, România, Slovacia sau Slovenia.

China a afirmat că sprijină organele legislative de la Beijing și Roma să efectueze schimburi și cooperări pe mai multe niveluri, a spus președintele Xi Jinping la întâlnirea cu președintele Senatului Italiei, Maria Elisabetta Alberti Casellati.

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro