Laura Kovesi, interesată de legislația privind avertizorii de integritate

In Stiri de actualitate din Romania
Laura Codruta Kovesi Parlament European

Avertizorii de integritate sunt o sursă vitală de informaţii pentru anchetatorii publici şi procurori, iar transpunerea corectă şi efectivă a Directivei (EU)2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 are o relevanţă operaţională directă pentru EPPO, afirmă procurorul şef european Laura Codruţa Kövesi, într-un comunicat dat publicităţii joi.

“Dacă nu sunt protejaţi avertizorii de integritate, se limitează detecţia. Dacă nu se detectează, nu se poate ancheta şi urmări penal”, se arată în comunicatul şefei parchetului european (EPPO).

Procurorul şef european a remarcat că în 29 iunie Camera Deputaţilor din Parlamentul României a adoptat în cele din urmă o lege care urmăreşte transpunerea directivei europene menţionate privind protecţia avertizorilor de integritate – persoanele care raportează încălcări ale legislaţiei UE.

Pe baza analizei preliminare a legii şi în special a amendamentelor la proiectul de lege din 28 iunie, înaintea adoptării în plen, procurorul şef evaluează eventuala neconformitate a prevederilor actului normativ cu directiva europeană şi dacă este vorba despre un pas înapoi faţă de nivelul actual de protecţie, informează EPPO.

Citeste si aceasta stire:  De azi intră în vigoare măsurile de restricție pentru prevenirea răspândirii Covid-19

Principalul motiv de îngrijorare este posibilitatea unui efect de descurajare a potenţialilor avertizori de integritate din România şi a unui impact negativ asupra detectării fraudelor împotriva UE. Astfel s-ar deteriora de facto sistemul existent, care asigură funcţionarea corectă a anchetelor şi urmăririlor penale pentru fraudă, inclusiv fiscală, pentru corupţie sau pentru alte încălcări ale legislaţiei europene referitoare la implementarea bugetului sau la protecţia intereselor financiare ale Uniunii.

Procurorul şef european reaminteşte, în context, faptul că încă nu a primit nominalizarea a nouă procurori delegaţi din România şi că a existat o întârziere considerabilă în alocarea pentru biroul din România al EPPO a unui număr corespunzători de poliţişti judiciari.

Având în vedere continuarea acestei situaţii, procurorul şef european analizează dacă este cazul să se înainteze un raport către Comisia Europeană, conform Considerentului 16 al Reglementării (EU) 2020/2092 din 16 decembrie 2020 privind regimul general de condiţii pentru protecţia bugetului Uniunii.

You may also read!

Formarea profesionala continua in ONG-uri

Formarea profesională continuă pentru specialiștii din ONG-uri: investiție în impact social

Organizațiile neguvernamentale care activează în domeniul incluziunii pe piața muncii joacă un rol esențial în sprijinirea grupurilor vulnerabile și

Read More...
landscape

Comuna Berceni din județul Ilfov, în parteneriat cu Eco Sud-Vidra, ecologizează zone întregi cu deșeuri abandonate din perimetrul comunei

15 aprilie 2025UAT Berceni, campanie de primăvară pentru ecologizare și conștientizare a cetățenilor. S-au strâns peste 230 tone de

Read More...

Euro digital nu va exista înainte de 2028 -2030

Euro digital, o versiune dematerializată a bancnotelor și monedelor, nu va fi în circulație decât peste trei-cinci ani, a

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro