Doliu în lumea muzicii. Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, a încetat din viață la vârsta de 54 de ani, după o lungă suferință și o luptă cu cancerul. Decesul artistului a fost anunțat de către chitaristul şi compozitorul Adrian Ordean.
“Acum cinci minute, colegul meu de trupă Leo Iorga a plecat spre o lume mai bună… Dumnezeu să-l ierte. Va rămâne în inimile noastre pentru totdeauna”, a scris Ordean, pe Facebook.
Fost membru al trupelor Cargo, Compact, Schimbul 3, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, solistul Leo Iorga s-a născut la 2 decembrie 1964, la Arad. A început să cânte la 14 ani ca toboşar (1978), în trupa liceului “Ioan Slavici” (1980-1982). A cântat la trupa Hidro Grup 8 ca toboşar şi vocal, conform biografiei de pe pagina de Facebook a artistului, https://www.facebook.com/LeoIorga/.
Până în 1985, a colaborat cu grupul Pacific, apoi s-a alăturat trupei Sui Generis din Arad (1985-1987). În 1988, a interpretat solist vocal la grupul Cargo, lansând hiturile “Brigadierii”, “Povestiri din gară”, “Erata”.
Din toamna lui 1988 până în 1996, a fost lead vocal al grupului Compact, în componenţa Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia şi Leluţ Vasilescu, formaţie catalogată de Florian Pittiş şi mulţi alţii drept “formula de aur a Compact-ului”.
A lansat hituri ca: “Singur în noapte”, “Mă voi întoarce”, “Să te gândeşti la mine”, “Toamnă în sufletul meu”, “Trenul pierdut”, “Ploaia”, “Cine eşti tu, oare?”, ”Cine-i vinovat?”, ”Te visez mereu”.
Cu Leo Iorga vocal, trupa Compact a interpretat la Festivalul “Mitt Ein Ander” de la Berlin, în 1989 şi a efectuat trei turnee în Republica Moldova (1988, 1990, 1992). În 1990, a participat la turneul “British Rock for Romania”, alături de trupele Crazy Head, Jesus Jones, Skin Games.
În 1991, Compact cu Leo Iorga a susţinut recital la Festivalul Mamaia, prilej cu care a fost lansat albumul ”Cine eşti tu, oare?”, o colecţie de hituri din care mai amintim ”Te visez mereu” sau ”Omul negru”.
În acelaşi an, s-a alăturat Compact şi chitaristul Emil Laghia. În 1992, a participat la Festivalul “Rock ’92”, alături de două nume celebre ale rockului mondial: Uriah Heep şi Ian Gillan Band, iar în 1993 a susţinut două concerte (Braşov şi Sofia) alături de legendara trupă Nazareth.
În 1994, a participat la Skip Rock Festival, alături de celebrul grup Jethro Tull, iar în 1993, 1994 şi 1995 – la mega-turneul Marlboro Music, alături de Holograf, Iris, Direcţia 5. În aceeaşi perioadă a fost lansat albumul ”Mă voi întoarce”. În 1995, a apărut albumul ”Compact ’88 – ’95”.
Din 1997 până în 2001, a cântat în Schimbul 3, alături de Adrian Ordean, George Pătrănoiu, Mario Ţiclea, Bobiţă Stoica, Anca Neacşu, Irina Nicolae, Paul “Pampon” Neacşu, Cătălin “Bibanu” Dâlvărea, Andi Savastre.
Din 2003 până în octombrie 2012, a interpretat acompaniat de grupul Pacifica, alcătuit din Teo Boar – chitară, Cristi Iorga (fratele lui Leo) – tobe, Vlady Cnejevici – clape, Marian ”Lacke” Mihăilescu – bass.
În 2009, a deschis Festivalul ”Cerbul de Aur” de la Braşov cu hitul ”Singur în noapte”.
Anul 2011 a fost extrem de dificil pentru Leo Iorga, fiind diagnosticat cu cancer şi supus unei intervenţii chirurgicale, din cauza unei tumori la plămân. Artistul a reuşit să depăşească momentele de după operaţie şi la câteva luni a revenit pe scenă. A lansat cu Pacifica albumul ”După ani şi ani”, în martie 2012. Alături de Pacifica, la Cluj, a interpretat la ”Grand Arena Opening”, în deschiderea trupei Scorpions.
În octombrie 2012, a fondat, alături de Adrian Ordean, trupa Leo Iorga & Ordean, al cărei lead vocal a fost. Din trupă mai fac parte: Adrian Ordean (chitară), Alex Ardelean (chitară), Cristi Iorga (tobe), Dan Stesco ”Polymoog” (clape) şi Marian ”Lacke” Mihăilescu (bass). În decembrie 2012, trupa şi-a schimbat numele în PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. În februarie 2013, Dan Stesco ”Polymoog” a părăsit trupa, iar în ianuarie 2014, Cristi Iorga a plecat în Germania şi este înlocuit la tobe de Cătălin “Bibanu” Dâlvărea.
La începutul anului 2014 apare albumul ”Numărul unu” al trupei PACT by Leo Iorga &Adi Ordean, care conţine şi piese mai vechi, reorchestrate (”Mă voi întoarce”, ” Să te gândeşti la mine”, ”Singur în noapte”), dar şi piese noi – ”Ploaia care cade”, ”Cheamă un înger”, ”trăzile pustii”, ”Mereu te voi iubi”, ”Fiecare zi”, ”Fata care-mi place”.
Cancerul a recidivat, apărând, pe rând, metastaze la cap, la glanda suprarenală, la plămân, la picior, Leo Iorga a fost supus multor intervenţii chirurgicale, unele minim invazive, altele clasice.
În 2017, s-a reunit Compact B în formula Adrian Ordean, Costi Cămărăşan, Leluţ Vasilescu, Adrian Coco Tinca şi Monel Puia, avându-l invitat pe Leo Iorga ca solist vocal. În paralel, a interpretat cu formaţia Pacifica (Teo Boar şi Vlady Cnejevici).
În 2019, a făcut două intervenţii de tip ”cyberknife” la o clinică din Hamburg, iar în Bucureşti a fost supus unei intervenţii chirurgicale la picior.
Leo Iorga a fost căsătorit cu Paula, cu care a avut doi copii – Edy (30 de ani) şi Paul (23 de ani), ambii moştenind talentul muzical al tatălui.