Mascarada ”referendumurilor” rusești, în patru regiuni din Ucraina

In Stiri externe de ultima ora

Patru zone din Ucraina controlate de Rusia şi de forţele pro-Moscova se pregătesc să organizeze vineri referendumuri privind aderarea la Rusia, voturi condamnate pe scară largă de Occident ca fiind ilegitime şi un precursor al unei anexări ilegale, relatează Reuters.

Liderii instalaţi de ruşi au anunţat marţi planuri pentru scrutine, o provocare pentru Occident ce ar putea escalada brusc războiul. Rezultatele sunt văzute ca o concluzie în favoarea anexării, iar Ucraina şi aliaţii ei au spus clar că nu vor recunoaşte rezultatele.

Votarea în provinciile Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie, reprezentând aproximativ 15% din teritoriul ucrainean, urmează să aibă loc de vineri până marţi.

Ucraina a lansat în această lună o contraofensivă recapturând mari părţi din teritoriu, la şapte luni după ce Rusia a invadat-o şi a lansat un război ce a ucis mii de persoane, a strămutat milioane şi a deteriorat economia mondială.

Organizarea referendumurilor a fost discutată de luni de zile de către autorităţile pro-Moscova, dar victoriile recente ale Ucrainei au determinat oficialii să le programeze imediat.

Citeste si aceasta stire:  Poze din Ucraina, pentru rușii care tranzitează Lituania

Cu anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin din această săptămâna referitor la înrolarea a 300.000 de soldaţi pentru a lupta în Ucraina, Moscova pare să încerce să recâştige supremaţia în conflict, notează Reuters.

Rusia susţine că este o ocazie pentru populaţia regiunii să-şi exprime viziunea.

“Încă de la începutul operaţiunii (…), am spus că populaţia teritoriilor respective ar trebui să-şi decidă soarta şi întreaga situaţie actuală confirmă că ei vor să fie cei care îşi decid soarta”, a declarat în această săptămână ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Ucraina afirmă că Rusia intenţionează să încadreze rezultatele referendumului ca un semn de sprijin popular şi apoi să le folosească drept pretext pentru anexare, similar cu preluarea Crimeii în 2014, nerecunoscută de comunitatea internaţională.

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro