Deţinuţi din Extremul Orient rus vor construi al doilea tronson al căii ferate Magistrala Baikal-Amur (BAM), construită parţial de deţinuţi din Gulag, potrivit acordului încheiat joi între serviciile penitenciare şi o firmă de construcţii.
“Un acord de intenţie a fost semnat pentru utilizarea mâinii de lucru a celor condamnaţi şi crearea unui sit care să funcţioneze ca un centru corecţional”, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului penitenciar rus (FSIN), citat de agenţia de presă RIA Novosti.
Un responsabil al firmei de construcţii Bamstroimekanizaţia, Aleksandr Cernodiarov, a explicat că întreprinderea se confruntă cu o “gravă penurie de mână de lucru” din cauza amplorii şantierului şi a pandemiei, care a sistat fluxul lucrătorilor migranţi.
Armata anunţase în aprilie că va contribui la modernizarea BAM, dar – potrivit media ruse – ea nu poate furniza decât 3.000 de oameni, în timp ce aproximativ 15.000 de posturi rămân vacante.
4.000 de km construiți de deținuți
BAM a fost construit parţial de deţinuţi din Gulagul sovietic, un întreg tronson al acesteia din urmă fiind numit “Bamlag”. El traversează Siberia pe o lungime de peste 4.000 km, până la ţărmul Mării Japoniei, pe un teren îngheţat în cea mai mare parte parte a anului.
Potrivit cifrelor oficiale, citate de cotidianul economic Vedomosti, aproape 40.000 de deţinuţi au murit construind această linie în anii ’30, dar numeroşi cercetători consideră această cifră subestimată.
Era unul dintre proiectele cele mai grandioase ale URSS, care a fost de asemenea şi o gaură financiară fără fund.
Al doilea tronson al acestei căi ferate urmează să aibă 340 km, iar începutul lucrărilor a fost anunţat în primăvară. Modernizarea BAM, anunţată de mult timp, face parte din obiectivele de dezvoltare a căilor ferate ruseşti în perspectiva anului 2025.
În martie, FSIN anunţase deja că intenţionează să mobilizeze condamnaţi pentru ecologizarea teritoriilor din Arctica.
Recent, într-un editorial, agenţia de presă oficială RIA Novosti lăuda “beneficiile” Gulagului stalinist, calificat în articol drept sursă de ascensiune socială pentru sute de mii de oameni simpli, potrivit publicaţiei de opoziţie ruse OpenMedia.