România devine, oficial, țară „neprietenă” pentru Rusia

In Stiri externe de ultima ora

Guvernul de la Moscova a actualizat lista sa cu „ţări şi teritorii neprietenoase”, adică ţări şi teritorii care au impus sau s-au alăturat sancţiunilor decise împotriva Moscovei după invazia în Ucraina.

România este pe această listă ca parte a Uniunii Europene. Alte țări „neprietenoase” faţă de Rusia sunt considerate a fi Statele Unite, Canada, Marea Britanie (inclusiv Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), Ucraina, Muntenegru, Elveţia, Albania, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Macedonia de Nord, precum şi Japonia, Coreea de Sud, Australia, Micronezia, Noua Zeelandă, Singapore şi Taiwan.

Potrivit decretului, citat de agenţia de presă TASS, cetăţenii şi companiile ruseşti, statul însuşi, regiunile şi municipalităţile sale care au obligaţii valutare faţă de creditorii străini din lista „ţărilor neprietenoase” le vor putea plăti în ruble. Noua procedură, precizată ca fiind temporară, se aplică plăţilor care depăşesc 10 milioane de ruble pe lună sau o sumă similară în valută.

Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, a afirmat luni că poate deveni mai greu de transportat arme către Ucraina în zilele următoare, relatează Reuters.

Citeste si aceasta stire:  Ministru demis pentru un contract cu o firma "misterioasa" din Romania

”Este esenţial ca ceea ce trimitem să fie ceea ce (preşedintele Ucrainei Volodimir) Zelenski cere. El ştie de ce are nevoie armata lui”, a declarat responsabilul american la Madrid, în cadrul unui turneu de o săptămână pe care îl efectuează în Turcia, Spania şi Africa de Nord.

”S-ar putea să devină mai greu în zilele următoare şi va trebui să găsim alte modalităţi pentru a gestiona” situaţia, a adăugat Wendy Sherman, fără a da mai multe detalii.

Şeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, s-a deplasat săptămâna trecută la un aerodrom neidentificat lângă graniţa cu Ucraina, care a devenit un hub pentru transportul de arme, a declarat un înalt oficial din Departamentului Apărării american, care a asistat direct la efortul multinaţional de a trimite arme în Ucraina pe fondul invaziei neprovocate a Rusiei, potrivit unui material difuzat duminică de CNN pe pagina sa de internet.

Amplasarea aeroportului rămâne un secret pentru a proteja transporturile de arme, inclusiv rachete antitanc, în Ucraina. Armata rusă nu a vizat aceste transporturi odată ce au intrat în Ucraina, a spus oficialul, dar există o anumită îngrijorare că Rusia ar putea începe să ia la ţintă livrările pe măsură ce avansează cu invazia.

Citeste si aceasta stire:  Arestări la comemorarea a 33 de ani de la masacrul din piața Tienanmen

You may also read!

Adio, Darth Vader

James Earl Jones, actorul american care a fost vocea lui Darth Vader în „Războiul stelelor” și, de asemenea, a

Read More...

Almodovar ia Leul de Aur cu pelicula “Camera Alaturata” (The Room Next Door)

Regizorul spaniol este la primul sau lungmetraj in limba engleza. The Room Next Door (Camera Alaturata) trateaza ideea sinuciderii

Read More...

Lovitura de grație pentru doua grupari de crima organizata

Au fost destructurate doua grupari specializate în săvârșirea de infracțiuni informatice și  spălare a banilor. Este rezultatul colaborarii, atat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro