Rudy Giuliani mută în România conflictul dintre Trump și Biden

In Stiri externe de ultima ora

Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui american Donald Trump, a declarat la postul FOX News că are dovezi că fostul vicepreședinte american Joe Biden a avut interese de afaceri în România. Într-o intervenție de aproape opt minute, Giuliani, fost primar al orașului New York în timpul atentatelor de la 11 septembrie 2001, a acuzat posturile de telelviziune din SUA că nu anchetează presupusele fapte de corupție ale lui Joe Biden și că le ignoră cu bună știință.

Atunci când prezentatorul postului Fox News i-a spus că interviul se apropie de final, Giuliani a spus că pe lângă afacerile lui Biden în Ucraina mai are dovezi de implicare a fostului vicepreședinte în alte țări și a spus:“Nu am ajuns încă la România. Așteptați să vedeți când ajungem la România”.

Intervenția lui Giuliani la Fox News a venit pe fondul scandalului legat de cererea lui Trump către președintele Ucrainei de a-l investiga pe Joe Biden și fiul acestuia, Hunter Biden, în schimbul ajutorului militar.

În August 2018, în timp ce activa ca avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani i-a trimis o scrisoare președintelui României, Klaus Iohannis, în care critica acțiunile anticorupție ale țării noastre pentru exces de zel în operațiuni.  Giuliani a spus că procurorii anticorupție au intimidat judecătorii, avocații apărării și martorii din procese, au ascultat telefoane și au forțat mărturisiri. Giuliani spunea că oficialii români care au fost condamnați în urma unor abuzuri ale DNA ar trebui eliberați. Scrisoarea lui Giuliani a contrazis, totuși, politica Departamentului de Stat american, care a încurajat lupta anticorupție a oficialilor de la București.

You may also read!

Spatiul de recuperare medicala de la INSMC a fost renovat si inaugurat

Asociatia „Din Grija pentru Copii”, Clinica Medikali, prin intermediul Asociatiei Medikali, si dezvoltatorul HILS Development au renovat si modernizat

Read More...

Cuplurile de vedete care s-au despartit in 2025

In lumea minunata a vedetelor, fiecare an aduce inevitabil cu sine noi cupluri, nunti de vis, bebelusi adorabili... Aceasta

Read More...

Cum să ne mobilăm corect locuința: Principii, recomandări și alegeri inspirate

Mobilarea unei locuințe este unul dintre cele mai importante momente atunci când ne mutăm într-un spațiu nou sau când

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro