Sezonul de împerechere – cauza atacurilor rechinilor din Egipt

In Stiri din turism de ultima ora

Sezonul de reproducere stă la baza recentelor atacuri ale rechinilor în Marea Roşie, în urma cărora şi-au pierdut viaţa două turiste – o româncă şi o austriacă – în staţiunea Sahl Hashish, din Egipt, în condiţiile în care rechinii se aflau în căutare de hrană şi înotau în ape puţin adânci, a concluzionat o comisie de anchetă egipteană, informează marţi EFE.

Potrivit unui raport de opt pagini difuzat de comisia de specialişti de la protectoratul Mării Roşii şi de la Asociaţia de Conservare şi Protecţie a Mediului din Hurghada, ”un singur exemplar de rechin tigru” s-a aflat în spatele celor două atacuri fatale din 1 iulie, ”date fiind urmele de muşcătură de pe corpurile victimelor, care făceau snorkeling”, a informat cotidianul oficial egiptean Al Ahram.

Comisia a atribuit atacurile ”prezenţei rechinului în ape puţin adânci, dat fiind că este sezonul de reproducere şi de depunere a ouălor, care începe de la jumătatea lunii aprilie şi se încheie la sfârşitul lunii iulie” şi a adăugat că ”motivul din spatele atacului a fost cel mai probabil hrana”.

Citeste si aceasta stire:  Top 3 locuri de neratat pentru oricine este interesat de vacante in Eforie Nord

Potrivit textului redactat de experţi egipteni, turista din România a fost atacată prima, în staţiunea Sahl Hashish, din Hurghada, cu toate că întâia victimă descoperită a fost turista austriacă. Ulterior, guvernatorul Mării Roşii, Amr Hanafy, a interzis toate activităţile nautice în perimetrul atacurilor, fără a preciza când anume vor putea fi reluate acestea.

În raportul său, comisia a enumerat o serie de motive pentru atacurile rechinilor în Marea Roşie: pescuitul excesiv în Marea Roşie, folosirea excesivă a locurilor pentru scufundări şi snorkeling, oameni care dau de mâncare peştilor, animale care caută noi locuri pentru a se hrăni, ajungând în zonele de ţărm şi în locuri cu apă puţin adâncă.

Comisia a prezentat şi o listă de recomandări care ar urma să fie puse în aplicare pe termen scurt şi lung. Pe termen scurt, comitetul a recomandat monitorizarea zonei unde au avut loc atacurile, stoparea imediată a pescuitului recreativ şi desfăşurarea activităţilor de snorkeling doar sub supravegherea unor ghizi atestaţi. Pe termen lung, comisia a recomandat introducerea unui program exhaustiv de gestionare a zonelor de scufundări şi snorkeling pentru a-i proteja pe scufundători şi viaţa marină. Comisia a mai recomandat reglementarea pescuitului în Marea Roşie, între care suspendarea pescuitului comercial şi recreativ de la jumătatea lunii aprilie şi până la sfârşitul lunii iulie.

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro