Sprijin pentru Republica Moldova, de la Berlin

In Stiri externe de ultima ora

Conferinţa internaţională privind crearea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, coprezidată marţi la Berlin de Germania, Franţa şi România, s-a încheiat cu un angajament pentru un pachet de ajutor financiar de peste 695 de milioane de euro şi pentru acordarea de sprijin politic Republicii Moldova în contextul generat de războiul din Ucraina.

La această conferinţă au participat aproximativ 50 de delegaţii, din partea unor organizaţii internaţionale şi a circa 30 de ţări. Donatorii, printre care ţările UE, SUA, Canada, Japonia, Banca Mondială şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), au convenit, de asemenea, să preia aproximativ 12.000 din cei aproximativ 100.000 de refugiaţi ucraineni aflaţi în Republica Moldova.

Din totalul de 659,5 de milioane de euro al asistenţei financiare promise, 108,2 milioane reprezintă sume nerambursabile şi circa 530 de milioane linii de credit.

”Mesajul nostru este clar: (Republica) Moldova nu este singură”, a declarat, potrivit agenţiei EFE, ministrul de externe german, Annalena Baerbock, care a prezentat în faţa presei rezultatele conferinţei împreună cu omologul ei francez, Jean-Yves Le Drian, cu ministrul de externe român, Bogdan Aurescu, şi premierul moldovean, Natalia Gavriliţa.

Citeste si aceasta stire:  Autorul imnului lui Liverpool, You'll Never Walk Alone, a încetat din viață la 78 de ani

Germania, care deţine preşedinţia prin rotaţie a statelor G7, s-a angajat să acorde Republicii Moldova un împrumut de 50 de milioane de euro.

Annalena Baerbock i-a exprimat Nataliei Gavriliţa ”recunoştinţa” faţă de solidaritatea pe care a dovedit-o Republica Moldova, ţară care în pofida economiei sale fragile are cea mai ridicată rată a numărului de refugiaţi ucraineni pe cap de locuitor.

La sfârşitul lunii martie, după o vizită a Annalenei Baerbock la Chişinău, a început transferul din Republica Moldova în Germania al primelor grupuri de refugiaţi, fiind astfel stabilit ceea ce şefa diplomaţiei germane a descris drept un ”pod aerian umanitar”.

Pe de altă parte, Germania are sprijinul Franţei şi al României pentru o ”platformă de asociere sustenabilă” cu Republica Moldova, a mai menţionat Annalena Baerbock, dar fără a preciza dimensiunea concretă a acesteia.

Totuşi, ea menţionat, potrivit AFP, că acest ajutor va marca ”începutul unei platforme de sprijin durabil pentru (Republica) Moldova” şi că va urma un ajutor pentru aprovizionarea cu electricitate, gestiunea frontierelor şi reformele politice.

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro