Taximetriștii paralizează, din nou, Bucureștiul în semn de protest față de Uber și Taxify

In Stiri de actualitate din Romania

Peste 5.000 de taximetriști sunt așteptați în această zi în mijlocul Bucureștiului, pentru a protesta față de platformele de ride-sharing, cum ar fi Uber și Taxify. Organizatorul protestului, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), a început mobilizarea taximetriștilor la ora 6.30 dimineața în fața sediului Guvernului din Piața Victoriei ]n semn de protest faţă de intenţia autorităţilor de a emite o Ordonanţă de Urgenţă care, spune COTAR, ar menţine ceea ce numesc taximetriștii “pirateria” în sectorul transportului de persoane.
“Cerem Guvernului să renunţe la OUG pentru legalizarea pirateriei în transportul rutier de persoane şi nu înţelegem de ce un vicepremier îi asigură pe ‘piraţi’ că le va rezolva problema prin OUG şi explică necesitatea legiferării prin ordonanţe de urgenţă ca necesitate, motivând urgenţa prin faptul că preşedintele României trimite legile Parlamentului înapoi, pentru modificare. Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării şi vicepremier, a făcut declaraţii din care reiese că s-a ocupat direct de construirea cadrului legislativ pentru menţinerea pe piaţă a platformelor care fac de mai mulţi ani transport ilegal, neautorizat şi nefiscalizat, iar protestul nostru este împotriva acestor practici care deja sunt la vedere”, a spus COTAR într-un comunicat.

You may also read!

Germania reconsideră conscripția militară: impact economic și social

Germania analizează reintroducerea serviciului militar obligatoriu și pregătește în paralel o variantă de serviciu civil pentru persoanele care refuză

Read More...

Mesaj WhatsApp: cum excrocii te pot face să dai banii și să iei credite

În anul 2025, specialiștii DNSC au constatat o creștere semnificativă a campaniilor de fraudă multi-etapă, în care infractorii construiesc

Read More...

NASA ‘Big Bang’ Fix: Extending Voyager 2 Mission by Years

Pe măsură ce sondele Voyager 2 și Voyager 1 se îndepărtează din ce în ce mai mult de Pământ,

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro