
Percepția globală față de China a devenit deosebit de negativă în lunile recente, potrivit unui nou studiu realizat de

Record dramatic stabilit azi în România în cazul deceselor din cauza Covid-19. Sunt nu mai puțin de 73 de

Aparatele de gatit au evoluat extrem de mult in ultimii ani, diversificandu-se atat in ceea ce priveste combustibilul cu

Natura ne ofera o multime de solutii pentru un corp sanatos si energic. Una dintre aceste solutii este mierea

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri dimineață pe Twitter că atât el cât și Prima Doamnă a Americii,

Stiai ca exista mai mult de 500 de specii si mii de soiuri de drojdie care pot fi gasite

Companiile se gandesc, de obicei, sa angajeze o firma de paza atunci cand simt ca sediul lor este susceptibil

Sistemele de automatizare industriala sunt sisteme utilizate pentru controlul si monitorizarea unui proces, masina sau dispozitiv intr-o maniera computerizata

Serviciul de transport al unei companii poate contribui la consolidarea marcii, la reducerea costurilor, la garantarea unor livrari mai accesibile si la

PVC-ul, sau clorura de polivinil, a jucat un rol important în dezvoltarea industriala, întrucât este regasit in multe arii