Un număr de 260 de persoane au fost confirmate până în prezent cu noul tip de coronavirus, a informat miercuri Grupul de Comunicare Strategică.
“Până astăzi, 18 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 260 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre cei 260 de cetăţeni care au contractat virusul 19 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi”, precizează sursa citată.
De la ultima informare au mai fost confirmate 14 cazuri noi: 7 în Bucureşti, 3 în Braşov, două în Constanţa, câte unul în Maramureş şi Dolj.
Conform sursei citate, toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacţi ai unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienţii nou confirmaţi au vârste cuprinse între 2 şi 57 de ani.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.510 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contractat virusul COVID-19. Alte 26.545 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.670 de teste. Dintre acestea, 4.410 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 8 unităţi sanitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Iaşi şi Constanţa, inclusiv la Institutul Cantacuzino.
În stocul unităţilor sanitare care realizează diagnosticarea se află în acest moment 3.746 teste de diagnosticare moleculară (Real Time PCR).
GCS menţionează că SC Unifarm SA achiziţionează şi distribuie în permanenţă către unităţile sanitare, pe bază de comandă, teste de diagnostic. Un număr de 51 de dosare penale au fost întocmite până în prezent, prin structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, informează miercuri Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, inspectorii sanitari din cadrul direcţiilor de sănătate publică au aplicat amenzi în valoare de 1.835.000 de lei unui număr de 120 persoane pentru nerespectarea măsurii autoizolării.
GCS le reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.
De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.
Până la data de 18 martie, au fost raportate 70.989 de cazuri în UE/ SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.