Canicula afecteaza bateria masinilor electrice. Ce se intampla daca mașina ramane ore in soare?

In Stiri auto de ultima ora On

Adaugă Newsin.ro ca sursă preferată în Google

Canicula poate influența performanța mașinilor electrice, chiar dacă acestea sunt proiectate să funcționeze în siguranță și la temperaturi ridicate. În zilele toride, sistemele care protejează acumulatorul consumă energie suplimentară pentru a preveni supraîncălzirea, ceea ce poate reduce autonomia și prelungi timpul necesar încărcării. Specialiștii explică în ce condiții aceste efecte sunt normale și când expunerea prelungită la căldură extremă poate accelera uzura bateriei.

Cum functioneaza sistemul de răcire al bateriei in conditii de caniculă?

Înțelegerea modului în care temperaturile ridicate influențează funcționarea bateriei îi poate ajuta pe șoferi să își adapteze obiceiurile de utilizare și să protejeze, în timp, una dintre cele mai importante și costisitoare componente ale automobilului electric.

“Bateriile litiu-ion utilizate de mașinile electrice funcționează în condiții optime la temperaturi cuprinse, în general, între 20 și 25 de grade Celsius. În perioadele de caniculă (40 de grade Celsius în aer), sistemul de management termic intervine permanent pentru a menține acumulatorul în intervalul optim de funcționare, prin circularea unui lichid de răcire printre celulele bateriei.

Citeste si aceasta stire:  Romania, cea mai periculoasa țară europeana pentru automobilisti

Acest proces necesită energie, motiv pentru care autonomia poate scădea ușor chiar și atunci când automobilul este staționat/oprit în soare. Practic, sistemul continuă să consume curent pentru a preveni supraîncălzirea bateriei.”, a explicat pentru Digi24.ro Marian Lazar, prim-vicepreședintele Patronatului Operatorilor de Service Auto (POSA)

“Dacă acumulatorul este deja foarte fierbinte, sistemul electronic limitează automat puterea de încărcare la stațiile rapide. Astfel, chiar dacă stația poate furniza 150 kW, mașina va accepta o putere mai mică pentru a proteja bateria și pentru a evita degradarea prematură a acesteia.

Pe termen lung, expunerea repetată la temperaturi foarte ridicate, în lipsa unei răciri eficiente, de exemplu, atunci când automobilul este lăsat perioade îndelungate în soare cu bateria descărcată, poate accelera procesele naturale de îmbătrânire a chimiei acumulatorului.”, a mai adăugat Marian Lazăr

Atât automobilele electrice, cât și cele hibride monitorizează permanent temperatura bateriei prin intermediul mai multor senzori amplasați în diferite zone ale acumulatorului. Datele colectate permit sistemului electronic să adapteze permanent răcirea și să mențină funcționarea în limite de siguranță.

Citeste si aceasta stire:  Când nu este de preferat să cumperi o anvelopă OEM

“În condiții normale de utilizare, bateriile sunt proiectate să funcționeze în siguranță inclusiv în perioadele cu temperaturi ridicate, însă canicula poate reduce vizibil autonomia. Pentru a limita efectele, producătorii au integrat sisteme complexe de management termic. Atât bateriile vehiculelor hibride, cât și cele ale modelelor complet electrice sunt monitorizate permanent cu ajutorul unor senzori amplasați în mai multe zone, care urmăresc temperatura și activează mecanismele de răcire ori de protecție atunci când este necesar.

În cazul sistemelor hibride, răcirea se realizează, de regulă, cu aer preluat din habitaclu și evacuat în exterior (scoate aerul cald din interiorul bateriei pe sub mașină), în timp ce automobilele full electrice utilizează sisteme de răcire cu lichid, integrate în instalația de climatizare sau într-un circuit dedicat cu lichid de răcire (antigel).

În aceste condiții, efectele caniculei se traduc, în principal, printr-o reducere temporară a autonomiei și prin timpi de încărcare mai mari, fără ca siguranța vehiculului să fie afectată.”, conchide sursa Digi24.ro

Citeste si aceasta stire:  Motocicletele KTM EXC excelează pe segmentul enduro

Identitate protejata

Despre autor

Redacția newsin.ro urmărește politica, drumurile și vacanțele: comasarea parchetelor, autostrăzi care întârzie, greșeli la volan pe ploaie. Știri care te ajută să-ți planifici ziua.

You may also read!

Microsoft Outlook afectat de cea mai mare întrerupere din istorie

Microsoft Outlook afectat de cea mai mare întrerupere din istorie

Microsoft a anunțat că a restabilit complet serviciile Outlook și Teams, după o întrerupere majoră care a afectat milioane

Read More...
UDMR: reforma PSD nu ține cont de tradiții și ar putea duce la dărâmare

UDMR: reforma PSD nu ține cont de tradiții și ar putea duce la dărâmare

Reforma administrativ-teritorială propusă de PSD provoacă un conflict politic major. România ar putea ajunge de la 41 la numai

Read More...
Încălcarea legislației de protecție a datelor: Italia amendează Meta cu 805 milioane de euro

Încălcarea legislației de protecție a datelor: Italia amendează Meta cu 805 milioane de euro

Într-un gest fără precedent, autoritățile italiene au decis să amenzeze Meta, compania-mamă a Facebook, cu o sumă uriașă de

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro