12 ambasade occidentale fac apel la Guvernul României să nu modifice legislaţia din domeniul Justiţiei

In Stiri de actualitate din Romania
Guvernul reduce posturi vacante la stat

Un comunicat semnat de 12 ambasade occidentale de la Bucureşti le cere autorităţilor române să nu procedeze la modificările din Justiţie care ar slăbi statul de drept.

“În numele Austriei, Belgiei, Canadei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Irlandei, Olandei, Norvegiei, Suediei, Statelor Unite:

Noi, parteneri internaționali și aliați ai României, chemăm toate părțile implicate în elaborarea ordonanțelor de urgență ale guvernului care modifică legislația referitoare la domeniul justiției, să se abțină de la modificări care ar slăbi statul de drept și capacitatea României de a lupta împotriva criminalității sau corupției.

Din păcate, solicitările noastre oficiale de dialog privind aceste subiecte au rămas fără răspuns de la începutul lunii ianuarie.

Suntem profund îngrijorați de integritatea sistemului judiciar românesc, care a fost zdruncinat de modificări imprevizibile care nu întăresc eforturile României de a consolida progresul în materie de justiție. Dimpotrivă, efectul cumulativ al acestor modificări prezintă riscul încetinirii luptei împotriva corupției și subminării independenței sistemului judiciar. Așteptăm ca procesul de reformă să se bazeze pe un proces incluziv care să implice toate părțile, prin consultări ample. Un astfel de proces trebuie să se desfășoare în interesul tuturor cetățenilor români. Acest lucru necesită, de asemenea, ca toți actorii implicați să ia în considerare reacțiile și propunerile de sprijin oferite de experții juridici români și internaționali, pentru a evita o și mai mare alterare a progreselor remarcabile înregistrate în domeniul justiției de România în ultimele două decenii.

Citeste si aceasta stire:  Ce schimbari aduce legea pensiilor votata in Senat?

Ordonanțele de urgență care par a fi în curs de discuție pot avea un impact negativ asupra independenței justiției românești, ceea ce ar slăbi încrederea cetățenilor și a partenerilor români în sistemul judiciar, dar și în guvernul României.

În opinia țărilor partenere, este esențial ca România să țină seama de recomandările organismelor Consiliului Europei, cum ar fi Comisia de la Veneția și GRECO, ale Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene și ale Comisiei Europene din ultimul său raport în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și să asigure o justiție eficientă, transparentă și imparțială.

Modificările propuse prezintă un risc de încălcare a valorilor comune. În plus, acestea ar putea avea un efect negativ de durată asupra dezvoltării economice a țării. Faptul că România deține în prezent președinția Consiliului Uniunii Europene îi conferă o responsabilitate specială. Îndemnăm Guvernul României și toți actorii implicați să țină seama în mod corespunzător de această declarație comună și să reafirme angajamentul politic al României de a susține valorile noastre comune”, se arată în document.

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro