Amazon e la câteva luni distanţă de livrările cu drone

In Stiri IT si tehnologie de ultima ora

Compania americană Amazon a anunţat că intenţionează să folosească drone care se pilotează singure pentru a livra pachete clienţilor în următoarele luni. Gigantul de comerţ online american nu a dat un termen exact pentru când va face primele livrări cu drone sau în ce regiune a lumii vor avea loc aceste operaţiuni. Totuşi, Amazon a dezvăluit că dronele sale utilizează un sistem video computerizat şi un soft de învîţare pentru a detecta şi evita oamenii sau diversele obstacole pentru a putea ateriza în siguranţă în curţile clienţilor. Aşadar, livrările se vor face doar persoanelor care au locuinţă la casă, nu şi la bloc.

“Aşa-zisul creier al unei drone poate detecta linii de înaltă tensiune sau mici animale aflate în curte pentru a le evita şi a ajunge în siguranţă la sol”, a declarat Jeff Wilke, cel care se ocupă de divizia de vânzări cu amănuntul a Amazon.

Wilke a precizat că dronele sunt în totalitate electrice şi au o autonomie de zbor de 24 de kilometri, pot face livrările în interval de 30 de minute şi pot transporta bunuri care cântăresc până la 2,3 kilograme, cum ar fi pachete cu pastă de dinţi sau articole de toaletă.

Citeste si aceasta stire:  Cum poti promova un blog deschis pe un server de WordPress hosting Romania?

Amazon a studiat de ani de zile tehnologia de livrare cu ajutorul dronelor. În 2013, fondatorul companiei, Jeff Bezos spunea la un post de televiziune că dronele vor zbura către casele clienţilor în cel mult cinci ani. Dar acest termen dat de Bezos a trecut ca urmare a unor obstacole legale.

Administraţia Aviaţiei Federale, care reglementează zborurile comerciale ale dronelor în Statele Unite, nu a dat un răspuns imediat cererilor de a explica aceast anunţ al Amazon. În aprilie, o filială a gigantului Google a obţinut dreptul de a face livrări cu dronele în regiuni ale statului Virginia.

Pe de altă parte, NASA a anunţat că a intrat în faza finală de dezvoltare a unui sistem naţional de administrare a traficului aerian pentru drone. Aceste aparate de zbor au fost testate în mai multe oraşe americane în condiţiile în care firmele de licrare vor să le folosească pe străzi aglomerate şi clădiri înalte.

 

 

You may also read!

landscape

Comuna Berceni din județul Ilfov, în parteneriat cu Eco Sud-Vidra, ecologizează zone întregi cu deșeuri abandonate din perimetrul comunei

15 aprilie 2025UAT Berceni, campanie de primăvară pentru ecologizare și conștientizare a cetățenilor. S-au strâns peste 230 tone de

Read More...

Euro digital nu va exista înainte de 2028 -2030

Euro digital, o versiune dematerializată a bancnotelor și monedelor, nu va fi în circulație decât peste trei-cinci ani, a

Read More...
SCHIMBARI-IN-GERMANIA-DIN-APRILIE

Schimbari in Germania din aprilie

Luna aprilie a aduce o serie de schimbări în Germania, cea mai așteptată fiind creșterea salarială  în anumite industrii.

Read More...

One commentOn Amazon e la câteva luni distanţă de livrările cu drone

  • Vazusem cu ceva timp in urma stiri in legatura cu asta, cum ca unele companii americane vor sa foloseasca sistemul asta si chiar ma intrebam cand o sa se puna in aplicare. Un scurt update, se pare ca Amazon inca se afla in pregatire pentru acest sistem de livrare.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro