ANPC a controlat aproape 1.000 de operatori economici care comercializează jucării

In Stiri de actualitate din Romania

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o serie de acțiuni de control, la nivelul întregii țări, pentru a verifica modul de respectare a prevederilor legale privind siguranța jucăriilor, inclusiv la comerțul online (analiza site-urilor de prezentare și publicitate).

Au fost controlați 963 de operatori economici, dintre care 875 au fost depistati cu abateri, comisarii aplicând pentru sancționarea acestora 864 amenzi contravenționale în valoare totală de circa 4,25 milioane lei.

”Nu de puține ori, din neatenție și ignorând avertismentele de pe ambalajul sau eticheta produsului, părinții cumpără copiilor jucării care nu sunt potrivite vârstei acestora, și care le pot pune în pericol sănătatea sau chiar viața. De aceea, este important să fim foarte atenți la cumpărarea jucăriilor, pentru a nu transforma bucuria copiilor într-o tragedie” – a declarat Sebastian Hotca, presedinte interimar ANPC.

Cele mai importante nereguli constatate au fost:

–              lipsa menționării pe eticheta jucăriei a denumirii, adresei și datelor de contact ale producătorilor şi/sau a importatorului

Citeste si aceasta stire:  Klaus Iohannis: Voi fi președintele tuturor românilor

–              lipsa menționării pe eticheta jucăriei a numărului unic de identificare a lotului

–              lipsa menționării pe eticheta jucăriei a marcajului CE sau utilizarea unui marcaj neconform

–              lipsa menționării pe eticheta jucăriei a elementelor de identificare/instrucțiuni de utilizare în limba română sau documentație tehnică

–              comercializarea unor jucării deteriorate sau cu ambalaj deteriorat

–              comercializarea unor jucării fără a avea menționată, pe etichetă, compoziția chimică

–              comercializarea unor jucării fără a avea menționată, pe etichetă, avertismentele generale (de vârstă), cele specifice, precum și indicațiile privind precauțiile de utilizare

–              comercializarea unor jucării care imită produse alimentare

–              comercializarea unor jucării care conțin substanțe toxice/necunoscute, fiind considerate periculoase

–              comercializarea unor jucării notificate în sistemul de alertă europeană pentru produse nealimentare RAPEX, deși vânzarea acestora este interzisă

–              comercializarea unor jucării care conțineau fibre textile drept păr al păpușii, care se desprindeau ușor, a unor jucării cu diferite umpluturi sau cu bandă elastică, cu inel la capăt, care puteau pune în pericol siguranța utilizatorilor

Citeste si aceasta stire:  Ambasadorul Israelului în România condamnă declarațiile lui Andrei Caramitru referitoare la Holocaust

–              nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa menționării datei la care încetează/sau a mențiunii că promoția este valabilă în limita stocului disponibil)

–              comercializarea unor jucării fără a avea afișat prețul de vânzare

–              lipsa autorizație de funcționare.

În ceea ce privește vânzarea online, au fost analizate site-urile aparținând a 16 operatori economici, la 3 dintre aceștia fiind depistate abateri.

Monica

You may also read!

David Popovici aduce „Sprint With The Stars” in Romania pe 17 ianuarie

Sprint With The Stars anunta oficial parteneriatul cu campionul olimpic David Popovici pentru organizarea primei editii internationale a evenimentului

Read More...

Spatiul de recuperare medicala de la INSMC a fost renovat si inaugurat

Asociatia „Din Grija pentru Copii”, Clinica Medikali, prin intermediul Asociatiei Medikali, si dezvoltatorul HILS Development au renovat si modernizat

Read More...

Cuplurile de vedete care s-au despartit in 2025

In lumea minunata a vedetelor, fiecare an aduce inevitabil cu sine noi cupluri, nunti de vis, bebelusi adorabili... Aceasta

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro