Boris Johnson a câștigat alegerile din Marea Britanie. Urmează Brexit. Iohannis e mulțumit.

In Stiri externe de ultima ora

Conservatorii premierului britanic Boris Johnson au câștigat la diferență mare de laburiști alegerile parlamentare de joi. Potrivit rezultatelor oficiale finale, Partidul Conservator va avea 365 din cele 650 de locuri în viitorul Parlament, în condițiile în care pentru o majoritate simplă avea nevoie de 325 de locuri. Laburiștii conduși de Jeremy Corbyn au suferit o înfrângere usturătoare și vor avea doar 203 deputați. De altfel, Corby a declarat că nu va mai candida la postul de președinte al Partidului Laburist. Boris Johnson urmează să se întâlnească la Palatul Buckingham cu Regina Elisabeta a II-a pentru a primi mandatul formării noului guvern. Partidul Național Scoțian va avea 48 de parlamentari, Liberal Democrații 11 și Partidul Irlandez DUP 8, SInn Fein 7, Plaid Cymru 4, SDLP 2, și Partidul Verde și Partidul Alianței câte unul. Partidul Brexit condus de Nigel Farage nu a reușit să intre în Parlament.

Diferența Partidului Conservator față de laburiști este cea mai mare din 1987 până acum, când Margaret Thatcher a câștigat alegerile pentru al treilea ei mandat de premier.

Citeste si aceasta stire:  Bulgaria admite că a trimis, în secret, arme Ucrainei

În discursul său de victorie, Boris Johnson a declarat că este un nou răsărit pentru țară, o declarație care seamănă cu cea a fostului premier laburist Tony Blair, după câștigarea alegerilor din 1997. De asemenea, Johnson le-a mulțumit alegătorilor laburiști care au votat de data aceasta pentru prima dată cu Partidul Conservator, pe fondul nemulțumirii generale față de politica ezitantă a liderului laburist, Jeremy Corbyn.

Aflat la reuniunea de iarnă a Consiliului European de la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că rezultatul alegerilor parlamentare din Marea Britanie este “foarte bun” pentru românii care locuiesc în Regatu Unit. El a spus că premierul britanic Boris Johnson a dorit un Brexit cu acord.
“Acest rezultat e foarte bun pentru românii din Marea Britanie, pentru că premierul Boris Johnson împreună cu Partidul Conservator au dorit – şi cred că doresc şi în continuare – să realizeze Brexit-ul, dar cu acord, acel acord negociat cu UE, un acord bun care protejează pe românii noştri, le acordă drepturi semnificative şi de asta am spus de multe ori, şi acum se pare că ne apropiem de această soluţie, cea mai bună variantă, dacă se ajunge la Brexit, este un Brexit cu acord şi spre asta ne îndreptăm”, a spus Klaus Iohannis.

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro