David Popovici e campion european și recordmen mondial

In Stiri din sport de ultima ora

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, sâmbătă, la Campionatele Europene de nataţie de la Roma, cu un nou record mondial, 46 sec 86/100.

Maghiarul Kristof Milak a câştigat argintul, în 47 sec 47/100, iar bronzul a revenit italianului Alessandro Miressi, în 47 sec 63/100.

Popovici (17 ani), campionul mondial en titre la 100 şi 200 m liber, reuşise vineri, în semifinale, un nou record european, cu timpul de 46 sec 98/100.

Vechiul record mondial al probei era deţinut de brazilianul Cesar Cielo Filho (46 sec 91/100), din 2009.

Popovici deţine astfel la 100 m liber, recordul mondial de seniori şi juniori, recordul european de seniori şi juniori, precum şi recordul competiţiei.

David Popovici a devenit al doilea român care cucereşte un titlu european într-o probă masculină, după Robert Glinţă, care a luat aurul în 2021, la Budapesta, la 100 m spate.

David Popovici va mai concura la Roma şi în probele de 200 m liber, 400 m liber şi ştafetă 4×100 m liber.

Citeste si aceasta stire:  Haos si gaze lacrimogene la finala Ligii Campionilor

România este reprezentată la Europene de o delegaţie de 11 sportivi, în frunte cu David Popovici, dublu campion mondial. Sportivii români vor participa în probele de înot, sărituri în apă şi sărituri de la mare înălţime.

Înotătoarea italiană Margherita Panziera, în vârstă de 27 de ani, şi-a păstrat titlul de campioană europeană în proba de 200 m spate, vineri la Roma, informează AFP.

Panziera, care a condus de la începutul cursei, a fost cronometrată în 2 min 07 sec 13/100, fiind urmată la distanţă considerabilă de Katie Shanahan, din Marea Britanie (2:09.26), şi de unguroaica Dora Molnar (2:09.73).

Proba feminină de 100 m liber de la Campionatele Europene de nataţie de la Roma s-a încheiat vineri cu victoria olandezei Marrit Steenbergen. Cronometrată în 53 sec 24/100, Steenbergen, care a obţinut primul său titlu european într-o probă individuală, le-a devansat pe franţuzoaica Charlotte Bonnet (53.62) şi pe britanica Freya Anderson (53.63).

Italianul Thomas Ceccon a devenit campion european la 50 m fluture, cu timpul de 22 sec 89. Pe locul 2 a fost francezul Maxime Grousset (22.97), iar pe 3, portughezul Diogo Matos Ribeiro (23.07).

Citeste si aceasta stire:  Cel mai mare scandal din lumea sahului

Ceccon, care are 21 de ani, a obţinut în luna iunie medalia de aur la Mondialele de la Budapesta la 100 m spate, cu un nou record mondial, şi la 4×100 m mixt.

You may also read!

Formarea profesionala continua in ONG-uri

Formarea profesională continuă pentru specialiștii din ONG-uri: investiție în impact social

Organizațiile neguvernamentale care activează în domeniul incluziunii pe piața muncii joacă un rol esențial în sprijinirea grupurilor vulnerabile și

Read More...
landscape

Comuna Berceni din județul Ilfov, în parteneriat cu Eco Sud-Vidra, ecologizează zone întregi cu deșeuri abandonate din perimetrul comunei

15 aprilie 2025UAT Berceni, campanie de primăvară pentru ecologizare și conștientizare a cetățenilor. S-au strâns peste 230 tone de

Read More...

Euro digital nu va exista înainte de 2028 -2030

Euro digital, o versiune dematerializată a bancnotelor și monedelor, nu va fi în circulație decât peste trei-cinci ani, a

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro