Lee Harvey Oswald a vorbit cu un agent KGB înainte să-l ucidă pe președintele John F. Kennedy

In Stiri externe de ultima ora

Administraţia Biden a declasificat aproape 1.500 de documente legate de asasinarea fostului preşedinte John F. Kennedy în noiembrie 1963, iar probabil cea mai mare dezvăluire este că Lee Harvey Oswald a vorbit cu un ofiţer KGB la ambasada sovietică din Ciudad de Mexico cu câteva săptămâni înainte de omorârea lui JFK, relatează DPA.

Un raport al CIA a precizat că vizita lui Oswald la ambasada sovietică a avut legătură strict cu o solicitare de paşaport sau cu o chestiune privind viza.

Asasinarea continuă să alimenteze teorii ale conspiraţiei, în ciuda concluziei oficiale conform căreia JFK a fost ucis de Oswald.

Documentele declasificate mai arată că anchetatorii au înmulţit pistele de investigaţie, de la serviciile de informaţii sovietice la grupuri comuniste din Africa şi chiar la mafia italiană, pentru a stabili dacă Oswald a avut complici în această crimă comisă la 22 noiembrie 1963 la Dallas, în Texas, şi care a provocat un şoc în întreaga lume, potrivit AFP.

Documentele relevă în special că SUA şi-au intensificat activităţile de spionaj şi de influenţă asupra regimului cubanez al lui Fidel Castro, cu care Oswald a avut contacte şi pe care administraţia Kennedy dorea să îl răstoarne.

Citeste si aceasta stire:  China: Proteste ample anti-Covid și anti-guvern la Shanghai

Cele 1.491 de documente au fost difuzate pe site-ul Arhivelor Naţionale, care conţin deja zeci de mii de dosare legate de moartea lui Kennedy şi de ancheta care a urmat.

Această nouă desecretizare de documente vine la două luni după ce preşedintele Joe Biden a amânat cu un an publicarea programată a tuturor materialelor legate de asasinarea lui JFK “pentru o protecţie în faţa unor daune identificabile aduse apărării militare, operaţiunilor serviciilor de informaţii, aplicării legii sau derulării relaţiilor externe, care ar fi de o asemenea gravitate încât ar cântări mai greu decât interesul public al unei desecretizări imediate”.

 

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro