Mâna lungă a propagandei Chinei. Elitele politice și jurnaliștii cad în capcana Beijingului

In Stiri externe de ultima ora

Așa cum era de așteptat, propaganda comunistă chineză, prin interpușii săi din domeniul economic și financiar, au ajuns să influențeze într-o oarecare măsură și pe politicieni, oameni de afaceri sau jurnaliști.Cum spuneam în precedentele articole, Partidul Comunist Chinez acordă o atenție deosebită străinilor care pot fi utili în viitorul apropiat sau îndepăratat, în funcție de evoluția carierei lor politice. Prima categorie în care sunt incluși străinii care par de interes este cea de ”prieten”, adică cineva care este de acord cu Partidul în toate, și acești ”prieteni” sunt citați adesea în media ofială chineză.

Personaje prietenoase

Urmează apoi eșalonul al doilea, al personajelor prietenoase, adică cineva care este de ăncredere, dar nu te poți baza pe el în totalitate, cum ar fi oameni de afaceri, care sunt supuși manipulărilor din moment ce au interese pentru a părea prietenoși.

Cea de a treia categorie, din care fac parte cărturari și jurnaliști este cea a ”celor ce iubesc cu adevărat China, dar cunosc toate defectele comunismului chinez”. Aceste persoane sunt departe de a fi influențate. categoria a patra este cea a celor care iubesc China, dar urăsc comunismul Chinez. Aceștia din urmă sunt calificați pur și simplu ca dușmani și sunt discreditați de fiecare dată când se ivește ocazia. Iar ultima categorie este rezervată celor celor ce nu știu prea mult despre China sau nu le pasă despre China. Culmea este că acești oameni pot fi folositori Partidului Comunist pentru că pot fi invitați la evenimente culturale și pot pleca de acolo cu sentimente pozitive pe care le pot transmite și altora.

Citeste si aceasta stire:  Demiteri la Kiev, în urma unui scandal de corupție, în plin război

Cum recrutează propaganda chineză

Manevrele de recrutare a celor considerați posibili prieteni ai propagandei comuniste chineze pornesc de la o simplă invitație la o conferință sau recepție oficială, la evenimente organizate aparent de către organizații culturale aparent neutre, unde sunt însă selectate țintele.

Se acordă cadouri invitaților care prezintă interes, fiind cultivată astfel o anume obligație de a răspunde acestui gest. Cei care sunt de interes pentru Beijing pot deveni beneficiarii unei excursii gratuite în China, vizită în timpul căreia oasepetele este ținta intensă a serviciilor chineze și este supus unui program strict de vizite și întâlniri.

You may also read!

Un film romanesc, numit printre cele mai bune filme la Hollywood din 2025

Un nou film romanesc care va intra in cinematografe in 2025 a atras atentia presei de la Hollywood. IndieWire

Read More...

Nissan NX8: acest nou SUV va fi lansat in 2026

Producatorul japonez lanseaza Nissan NX8, un SUV electric care poate fi echipat cu un dispozitiv de extindere a autonomiei,

Read More...

Banca Transilvania imprumuta Nova H cu peste 75 de milioane de euro pentru acumulatori de 200 MW

Banca Transilvania acorda un credit de investitii de peste 75 de milioane de euro companiei Nova H, detinuta de

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro