Papa Francisc va folosi la Iaşi un papamobil fabricat în România

In Stiri de actualitate din Romania

Primarul Iaşului a anunţat într-o conferinţă de presă că Papa Francisc va folosi în timpul vizitei în oraşul din Moldova un papamobil fabricat în România.

“Tot ceea ce ne dorim e să transmitem mesajul că Iaşul şi România sunt vizibile ca elemente de identitate. Voi face o dezvăluire, papamobilul va fi românesc. Este promisiunea grupului Dacia Renault, care deja lucrează la cele două papamobil cu ajutorul cărora Papa Francisc va vizita România”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Potrivit edilului, pelerinii care vor veni pe 1 iunie la Iaşi vor fi puse la dispoziţie 150 de autobuze.

“Fiecare parohie va avea un cod de culoare şi va şti unde trebuie să ajungă. Vom încerca să ţinem controlul celor care vor fi acolo. Cei care cred că vom fi exageraţi, nu vom fi exageraţi. Toate forţele de ordine şi de pază vor participa la eveniment. Nu ştiu care va fi efectivul lor. Estimăm că vor fi aproape cinci kilometri de gard de protecţie. Nu s-a mai întâmplat vreodată aşa ceva şi, dacă nu există garduri în tot Inspectoratul Jandarmeriei Române, le vom găsi. Avem primele 400 garduri deja fabricate, mai împrumutăm, căutăm şi în alte zone din Europa. Este o vizită importantă şi trebuie luate toate măsurile de siguranţă”, a spus Mihai Chirica.

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro