Romania – posibila gazda pentru Cupa Mondiala 2030

In Stiri din sport de ultima ora
Cupa Mondiala 2030

Romania ar putea gazdui meciuri din Cupa Mondiala 2030 potrivit discutiilor din cadrul Summitului de la Varna, in cadrul caruia s-a discutat despre o candidatura comuna la organizarea turneului final in Romania, Bulgaria, Serbia si Grecia.

Summitul de la Varna i-a reunit pe prim-ministrul Romaniei Viorica Dancila, presedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, premierul grec Alexis Tsipras si prim-ministrul bulgar Boyko Borisov.

Tsipras a declarat ca “politica si economia au multe puncte comune si cu sportul, astfel ca Balcanii sa nu fie priviti ca o regiune de tensiuni, ci a prieteniei dintre statele situate aici”. In opinia sa sportul va intensifica cooperarea dintre cele patru tari.

Borisov este de parere ca propunerea domnului Tsipras de a candida la Campionatul Mondial de fotbal din 2030 este foarte buna. Cele patru state insa nu sunt singurele interesate de a fi gazdele campionatului.

Exista deja state inscrise pentru a organiza Cupa Mondiala din 2030, printre acestea numarandu-se Uruguay-Argentina-Paraguay si Algeria-Maroc-Tunisia. Alte tari, precum Spania-Portugalia, Camerun-Egipt, Anglia-Scotia-Tara Galilor-Irlanda de Nord-Irlanda si Coreea de Sud-Coreea de Nord-Japonia-China s-au declarat interesate.

Citeste si aceasta stire:  FIFA le spune fotbalistilor sa se concentreze pe fotbal, nu pe drepturile omului

Cupa Mondiala din anul 2022 va fi organizata in Qatar, iar patru ani mai tarziu tarile care o vor organiza vor fi Canada, SUA si Mexic.

La Campionatul European din anul 2020 tara noastra va gazdui patru meciuri, care vor avea loc la Arena Nationala Bucuresti.

You may also read!

Time To - 1

Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?

Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face

Read More...

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro