România, primul șantier al Europei

In Stiri de afaceri de ultima ora
newsin

Vești excelente vin de la Instituțiile Uniunii Europene care se ocupă de statistică. În pofida faptului că trecem prin pandemia de coronavirus, lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 6,9%, în iunie 2020, comparativ cu aceeaşi luna din anul anterior, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE, arată datele publicate, joi, de Eurostat. Iunie este a doua lună consecutivă în care, în ritm anual, România este lider în UE la creşterea lucrărilor de construcţii. Comparativ, în zona euro lucrările de construcţii au consemnat în iunie un declin anual de 5,9%, în timp ce în UE au înregistrat o scădere de 5,8%. Eurostat precizează că singurele state membre UE în care lucrările de construcţii au crescut în luna iunie a acestui an, comparativ cu luna iunie a anului trecut, sunt: România (6,9%), Germania (1,4%), Finlanda (1,2%) şi Olanda (0,8%). De la o lună la alta, în iunie 2020, comparativ cu luna anterioară, lucrările de construcţii au crescut cu 4% în zona euro şi cu 2,9% în Uniunea Europeană, graţie faptului că în Franţa lucrările de construcţii au crescut cu 12%. România se situează printre ţările unde lucrările de construcţii au scăzut, de la o lună la alta, cu un declin de 4,8%, alături de Slovenia (minus 7,1%), Suedia (minus 6,6%) şi Slovacia (minus 4,9%). Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, în luna iunie 2020, faţă de iunie 2019, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 8%, ca serie brută, respectiv cu 10,3%, ca serie ajustată. De asemenea, raportat la perioada de referinţă iunie 2020 – mai 2020, statistica oficială arată că o creştere a volumului total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, cu 3,2%. Pe de altă parte, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, lucrările de construcţii au scăzut cu 4,8%.

Citeste si aceasta stire:  Grupul Boeing se confrunta cu pierderi mari. Ce zice Dave Calhoun, patronul Boeing

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro