Ucraina nu exclude alte atacuri pe teritoriul Rusiei

In Stiri externe de ultima ora

Şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, nu a exclus posibilitatea ca şi alte atacuri să aibă loc pe teritoriul rus pe lângă cele care au avut loc deja, fără să precizeze dacă în spatele lor se vor afla forţele ucrainene, anunţând totodată că Ucraina pregăteşte o contraofensivă “mult mai intensă” începând din luna martie, relatează joi EFE.

Budanov a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat canalului de televiziune american ABC News în care a evocat unele atacuri survenite pe teritoriul Rusiei, atribuite de Moscova Ucrainei, însă pe care Kievul nu şi le-a asumat oficial.

În acest sens postul de televiziune american aminteşte de un presupus atac produs la 26 decembrie asupra bazei aeriene Engels din Rusia, situată la peste 1.200 de kilometri de graniţa cu Ucraina, în legătură cu care Budanov a recunoscut că “s-a bucurat” , deşi a negat că în spatele acestuia s-ar afla forţele ucrainene. În total, în decembrie, acest aerodrom a fost atacat de drone de trei ori, potrivit media ucrainene.

Citeste si aceasta stire:  Francezii nevaccinati, condamnati la izolare

Şeful GUR a anunţat că “atacurile vor merge din ce în ce mai adânc” în interiorul Rusiei, deşi a ţinut să precizeze că, în orice caz, nu va putea vorbi despre responsabilitatea ţării sale pentru aceste incidente decât după ce războiul se va fi încheiat.

Întrebat de jurnalista ABC News, Britt Clennett, cu privire la atacurile din Crimeea, peninsula ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, Budanov s-a limitat să spună că: “Crimeea este teritoriu ucrainean, putem folosi orice armă pe teritoriul nostru”.

Într-un alt moment al interviului realizat la Kiev, Budanov a subliniat că armamentul Rusiei se epuizează, situaţie ce o obligă să recurgă la soluţii “mai ieftine” şi “mai abundente”, precum dronele ‘Shahed’ de fabricaţie iraniană, care au semănat panică în rândul populaţiei ucrainene.

În acelaşi interviu, el s-a referit şi la ajutorul militar oferit Ucrainei de către SUA, care au anunţat că vor trimite ţării sale un sistem de apărare antirachetă Patriot.

Citeste si aceasta stire:  E oficial: În spațiul Uniunii Europene se va circula cu pașaport de vaccinare

“Aş dori să-mi exprim recunoştinţa pentru tot ajutorul pe care l-am primit şi să vă rog să continuaţi să susţineţi Ucraina”, a afirmat el, înainte de a-i promite “contribuabilului american” că nu va regreta trimiterea acestui ajutor, căci datorită lui “vom schimba împreună această lume”.

Budanov a mai spus că se aşteaptă ca vehiculele blindate de luptă americane Bradley să ajungă în curând în Ucraina: “Le aşteptăm. Aşteptăm cu nerăbdare să le vedem. Aceasta va îmbunătăţi semnificativ capacitatea de luptă a unităţilor noastre”.

You may also read!

Un film romanesc, numit printre cele mai bune filme la Hollywood din 2025

Un nou film romanesc care va intra in cinematografe in 2025 a atras atentia presei de la Hollywood. IndieWire

Read More...

Nissan NX8: acest nou SUV va fi lansat in 2026

Producatorul japonez lanseaza Nissan NX8, un SUV electric care poate fi echipat cu un dispozitiv de extindere a autonomiei,

Read More...

Banca Transilvania imprumuta Nova H cu peste 75 de milioane de euro pentru acumulatori de 200 MW

Banca Transilvania acorda un credit de investitii de peste 75 de milioane de euro companiei Nova H, detinuta de

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro