VIDEO Clădirea Capitoliului din Washington, sub asediu: Susținătorii lui Trump au pătruns în Congresul SUA

In Stiri externe de ultima ora

Mii de susținători ai președintelui în funcție al Statelor Unite, Donald Trump, au luat cu asalt clădirea Congresului (Capitoliul) unde are loc ședința de validare a votului electorilor. Ședința respectivă reprezintă ultimul pas pentru confirmarea victoriei democratului Joe Biden în alegerile prezidențiale din noiembrie. Donald Trump a refuzat să își recunoască înfrângerea și, potrivit presei americane, a incitat la nesupunere.

Situația a scăpat de sub control azi când susținătorii lui Trump au trecut de cordoanele de polițiști și au pătruns în Congres. Ei nu au ajuns însă în sala de vor, iar ședința congresmanilor a fost suspendată.

Mike Pence l-a ignorat pe Trump

De remarcat faptul că actualul vicepreședinte republican, Mike Pence, nu a dat curs sugestiilor lui Donald Trump de a recunoaște votul din noiembrie și a declarat în Congres că nu are nici o obiecție. Mike Pence are rolul de președinte al Senatului iar votul său poate înclina balanța în cazul în care ar fi un vot egal.

Citeste si aceasta stire:  China a lansat o campanie masiva de dezinformare pe Twitter

Potrivit CNN, vicepreședintele Mike Pence l-ar fi informat deja pe președintele Donald Trump că nu are autoritatea de a bloca confirmarea președintelui ales Joe Biden. CNN notează că Donald Trump i-ar fi sugerat lui Mike Pence că acest gest ar distruge cariera politică a actualului vicepreședinte american.

În Atlanta, capitala statului Georgia, suporterii lui Trump înarmați au mărșăluit spre clădirea Congresului statal pentru a protesta față de rezultatul alegerilor. De asemenea, admiratorii actualului președinte au încercat să vină înarmați la demonstrația ”Save America” din Washington DC, însă potrivit legii purtarea de arme este ilegală în capitala federală, iar cei ce erau înarmați au fost reținuți de polițiști.

You may also read!

Time To - 1

Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?

Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face

Read More...

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro