Manchester City a ratat calificarea în finala Champions League

In Stiri din sport de ultima ora

Real Madrid a reuşit o calificare dramatică în finala Ligii Campionilor la fotbal, printr-o victorie cu 3-1 (0-0, 2-1), după prelungiri, în faţa formaţiei Manchester City, miercuri seara, pe Santiago Bernabeu, în manşa secundă a semifinalelor.

Învinsă la Manchester cu 4-3, Real Madrid era condusă în min. 90 cu 1-0 de City (gol Riyad Mahrez, min. 73) şi nu reuşise să trimită nicio minge pe spaţiul porţii până atunci. Rodrygo, inspirat introdus de Ancelotti, a reuşit o dublă miraculoasă (90, 90+1), care a trimis meciul în prelungiri. Karim Benzema (95 – penalty) a adus calificarea madrilenilor, în faţa unei echipe în degringoladă după golurile primite.

Antrenorul Pep Guardiola şi-a exprimat decepţia pentru ratarea calificării în finala Ligii Campionilor, după înfrângerea suferită în faţa lui Real Madrid (1-3), afirmând că “este o lovitură dură”, relatează AFP.

“Când am fost mai bine în meci, eram deja calificaţi în finală. Aveam meciul sub control, dar ei au început să preseze şi au reuşit să înscrie. Eu am experienţa de a şti că noi nu eram încă în finală, dar eram aproape. Ei sunt capabili să scrie istorie, am mai spus-o. Şi trebuie să-i felicit, ca şi pe Liverpool”, a spus tehnicianul catalan.

Citeste si aceasta stire:  Update - Vedeta NBA, Kobe Bryant, și o fiică a sa au murit într-un accident de elicopter

“Am avut probleme să intrăm în meci, este o lovitură dură şi este normal. Ne-a lipsit un mic amănunt în prima repriză, nu am reuşit să dăm continuitate. Iar în repriza secundă, când eram mai bine, am reuşit să înscriem, iar apoi au venit acele două minute”, a spus Guardiola.

Real Madrid a reuşit o calificare dramatică în finala Ligii Campionilor la fotbal, printr-o victorie cu 3-1 (0-0, 2-1), după prelungiri, în faţa formaţiei Manchester City, miercuri seara, pe Santiago Bernabeu, în manşa secundă a semifinalelor.

Învinsă la Manchester cu 4-3, Real Madrid era condusă în min. 90 cu 1-0 de City (gol Riyad Mahrez, min. 73) şi nu reuşise să trimită nicio minge pe spaţiul porţii până atunci. Rodrygo, inspirat introdus de Ancelotti, a reuşit o dublă miraculoasă (90, 90+1), care a trimis meciul în prelungiri. Karim Benzema (95 – penalty) a adus calificarea madrilenilor, în faţa unei echipe în degringoladă după golurile primite.

Finala competiţiei va avea loc în data de 28 mai, pe Stade de France, adversara Realului fiind Liverpool, care a trecut în cealaltă semifinală de Villarreal, cu 2-0 şi 3-2.

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro